Începe proba gratuită

Regulament 2019/586 · CELEX 32019R0586

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/586 al Comisiei din 11 aprilie 2019 de modificare a părții 1 a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 798/2008 al Comisiei în ceea ce privește includerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a anumitor teritorii dependente ale Coroanei Britanice în lista țărilor terțe, teritoriilor, zonelor sau compartimentelor autorizate să introducă în Uniune transporturi de păsări de curte și de produsele de pasăre (Text cu relevanță pentru SEE.)

Data act
11.04.2019
Intrare in vigoare
01.01.1001
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_100_I_0002
Status
Inactiv
carne de pasăre certificat sanitar import (UE) inspecție sanitară inspecție vamală inspecție veterinară Marea Britanie ouă păsări domestice retragerea din UE

Recitale

(1) La 29 martie 2017, Regatul Unit a transmis notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). La 22 martie 2019, Consiliul European a adoptat Decizia (UE) 2019/476 (3) privind prelungirea termenului în temeiul articolului 50 alineatul (3) din TUE, de comun acord cu Regatul Unit. În conformitate cu decizia respectivă, în cazul în care Acordul privind retragerea nu este aprobat de Camera Comunelor până cel târziu la 29 martie 2019, termenul prevăzut la articolul 50 alineatul (3) din TUE se prelungește până la 12 aprilie 2019. Întrucât Acordul privind retragerea nu a fost aprobat până la 29 martie 2019, legislația Uniunii nu se va mai aplica în cazul și pe teritoriul Regatului Unit începând cu 13 aprilie 2019 („data retragerii”).

(2) Regulamentul (CE) nr. 798/2008 al Comisiei (4) stabilește lista țărilor terțe, teritoriilor, zonelor sau compartimentelor din care pot fi importate în Uniune și pot tranzita Uniunea păsările de curte și produsele obținute de la păsări de curte (produsele), precum și cerințele de certificare sanitar-veterinară. Acesta prevede că produsele respective sunt importate în Uniune și tranzitează Uniunea numai dacă provin din țările terțe, teritoriile, zonele sau compartimentele menționate în coloanele 1 și 3 din tabelul cuprins în partea 1 a anexei I la regulamentul respectiv.

(3) Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a furnizat garanțiile necesare pentru ca această țară și anumite teritorii dependente ale Coroanei Britanice să respecte condițiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 798/2008 pentru introducerea în Uniune a transporturilor de produse în cauză, după data retragerii, prin respectarea în continuare a legislației Uniunii pentru o perioadă inițială de cel puțin nouă luni.

(4) Prin urmare, luând în considerare aceste garanții specifice furnizate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și pentru a se evita orice perturbare inutilă a schimburilor comerciale după data retragerii, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și anumite teritorii dependente ale Coroanei Britanice ar trebui incluse în lista țărilor terțe, a teritoriilor, a zonelor sau a compartimentelor autorizate să introducă în Uniune transporturi de produse în cauză, stabilită în partea 1 a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 798/2008.

(5) Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 798/2008 ar trebui modificată în consecință.

(6) Prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 13 aprilie 2019, cu excepția cazului în care legislația Uniunii continuă să se aplice la data respectivă în cazul și pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. El se aplică de la 13 aprilie 2019. Cu toate acestea, regulamentul nu se aplică în cazul în care legislația Uniunii continuă să se aplice la data respectivă în cazul și pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.