Recitale
(1) Regatul Unit a prezentat, la 29 martie 2017, notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). Tratatele nu se vor mai aplica Regatului Unit de la data intrării în vigoare a acordului de retragere sau, în absența unui astfel de acord, la doi ani după notificarea respectivă, adică de la 30 martie 2019, cu excepția cazului în care Consiliul European, în acord cu Regatul Unit, decide în unanimitate să extindă această perioadă.
(2) Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului (2) stabilește un sistem comun pentru controlul exporturilor de produse cu dublă utilizare, care este necesar pentru a promova securitatea Uniunii și securitatea internațională și pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru exportatorii din Uniune.
(3) Regulamentul (CE) nr. 428/2009 prevede „autorizații generale de export ale Uniunii”, care facilitează controlul exporturilor cu risc scăzut de produse cu dublă utilizare către anumite țări terțe. În prezent, Australia, Canada, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Elveția, inclusiv Liechtenstein, și Statele Unite ale Americii fac obiectul autorizației generale de export a Uniunii nr. EU001 stabilite în anexa IIa la Regulamentul (CE) nr. 428/2009.
(4) Regatul Unit este parte la tratatele internaționale aplicabile și este membru al regimurilor internaționale de neproliferare, își îndeplinește pe deplin obligațiile și angajamentele aferente. Regatul Unit aplică controale proporționate și adecvate, pentru a aborda în mod eficace considerentele referitoare la utilizarea finală prevăzută și riscul de deturnare, în conformitate cu dispozițiile și obiectivele Regulamentului (CE) nr. 428/2009.
(5) Având în vedere că Regatul Unit este o destinație importantă pentru produsele cu dublă utilizare produse în Uniune, este oportun să se adauge Regatul Unit pe lista destinațiilor care fac obiectul autorizației generale de export a Uniunii nr. EU001, pentru a se asigura aplicarea uniformă și coerentă a controalelor pe întreg teritoriul UE, pentru a se promova condiții de concurență echitabile pentru exportatorii din Uniune și pentru a se evita o sarcină administrativă inutilă, protejându-se, în același timp, securitatea Uniunii și securitatea internațională.
(6) Având în vedere urgența determinată de circumstanțele ieșirii Regatului Unit din Uniune, este necesar să se permită aplicarea rapidă a prezentului regulament referitoare la includerea Regatului Unit pe lista destinațiilor care fac obiectul autorizației generale de export a Uniunii nr. EU001. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(7) Regatul Unit ar trebui adăugat pe lista destinațiilor care fac obiectul autorizației generale de export a Uniunii nr. EU001 numai în cazul în care niciun acord de retragere încheiat cu Regatul Unit în temeiul articolului 50 alineatul (2) din TUE nu a intrat în vigoare până la data la care tratatele încetează să se aplice Regatului Unit în temeiul articolului 50 alineatul (3) din TUE,