Începe proba gratuită

Regulament 2019/478 · CELEX 32019R0478

Regulamentul delegat (UE) 2019/478 al Comisiei din 14 ianuarie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește categoriile de transporturi care urmează să fie supuse controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră (Text cu relevanță pentru SEE.)

Data act
14.01.2019
Intrare in vigoare
14.04.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_082_R_0003
Status
In vigoare
alimente control de frontieră furaje import (UE) inspecție alimentară inspecție veterinară produs alimentar complex produs de origine animală țări terțe

Recitale

(1) Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește cadrul pentru controalele oficiale și alte activități oficiale cu scopul de a verifica aplicarea corectă a legislației Uniunii privind alimentele și hrana pentru animale. Cadrul respectiv include controalele oficiale efectuate asupra animalelor și mărfurilor care intră în Uniune din țări terțe.

(2) Regulamentul (UE) 2017/625 impune, pentru anumite categorii de animale și mărfuri, ca fiecare transport să fie supus, la prima sosire în Uniune, controalelor oficiale la punctele de inspecție la frontieră desemnate, din cauza riscurilor pe care respectivele categorii de animale și mărfuri le pot prezenta pentru public și pentru sănătatea animalelor.

(3) Pe lângă categoriile de transporturi deja enumerate în Regulamentul (UE) 2017/625, produsele alimentare care conțin atât produse de origine vegetală, cât și produse prelucrate de origine animală (produse compuse), precum și fânul și paiele, ar trebui supuse controalelor oficiale la punctele de inspecție la frontieră, deoarece și ele pot prezenta riscuri pentru sănătatea publică și a animalelor.

(4) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2017/625 ar trebui modificat în consecință.

(5) Întrucât Regulamentul (UE) 2017/625 se aplică începând cu 14 decembrie 2019, prezentul regulament ar trebui să se aplice, de asemenea, de la data respectivă,

Articolul 1

La articolul 47 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625, litera (b) se înlocuiește cu următorul text: „(b) produse de origine animală, produse germinale, subproduse de origine animală, fân și paie și produse alimentare care conțin atât produse de origine vegetală, cât și produse prelucrate de origine animală («produse compuse»);”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 14 decembrie 2019.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.