Recitale
(1) Regulamentul delegat (UE) 2017/588 al Comisiei (2) stabilește regimul obligatoriu al pasurilor de cotare pentru acțiuni, certificate de depozit și anumite fonduri tranzacționate la bursă. Regulamentul menționat prevede în special că pasul de cotare minim aplicabil acțiunilor și certificatelor de depozit este calibrat în funcție de numărul mediu zilnic de tranzacții efectuate în locul de tranzacționare cu cea mai mare lichiditate din Uniune. Acest număr constituie un indicator de lichiditate satisfăcător și simplu pentru marea majoritate a instrumentelor financiare respective. Acest indicator nu este însă adecvat în cazul acțiunilor care sunt admise la tranzacționare sau tranzacționate simultan în Uniune și într-o țară terță atunci când locul de tranzacționare cu cea mai mare valoare a tranzacțiilor cu acțiunile în cauză este situat în afara Uniunii. În acest caz, există riscul ca pasul de cotare obligatoriu, stabilit exclusiv în funcție de volumele de tranzacționare din Uniune, să se bazeze numai pe o subcategorie restrânsă a volumelor totale tranzacționate. Prin urmare, este important ca autoritățile competente să fie autorizate să ajusteze numărul mediu zilnic de tranzacții pentru aceste acțiuni, astfel încât acest număr să reflecte profilul general de lichiditate al acțiunilor respective. Pentru a diminua constrângerile legate de disponibilitatea datelor furnizate de locurile de tranzacționare din țări terțe și pentru a putea utiliza alte date publice, este deopotrivă important să li se ofere autorităților competente suficientă flexibilitate în ceea ce privește metodologia utilizată pentru a ține seama de lichiditatea disponibilă în respectivele locuri de tranzacționare din țări terțe.
(2) Pasul de cotare obligatoriu a fost introdus pentru a armoniza diviziunile de preț din locurile de tranzacționare din Uniune și pentru a menține adâncimea și lichiditatea pieței și buna funcționare a tranzacționării titlurilor de capital în Uniune. Pentru realizarea acestor obiective este important ca informațiile privind numărul mediu zilnic de tranzacții ajustat care a fost utilizat pentru stabilirea pasurilor de cotare aplicabile unei acțiuni să fie disponibil pentru toate locurile de tranzacționare în care se efectuează simultan tranzacții cu acțiunea respectivă și ca locurile de tranzacționare în cauză să înceapă să aplice în aceeași zi eventualul număr mediu zilnic de tranzacții ajustat. În acest scop, toate autoritățile competente care supraveghează locurile de tranzacționare în care se tranzacționează acțiunea în cauză ar trebui să fie informate cu privire la orice ajustări ale numărului mediu zilnic de tranzacții cu acțiunea respectivă înainte de publicarea acestor ajustări, iar locurile de tranzacționare ar trebui să dispună de suficient timp pentru a include aceste ajustări în sistemele lor.
(3) Pentru a asigura securitatea juridică și predictibilitatea regimului obligatoriu de pasuri de cotare, este important ca toate locurile de tranzacționare să aplice în același timp pasurile de cotare bazate pe numărul mediu zilnic de tranzacții ajustat care reflectă lichiditatea globală.
(4) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2017/588 ar trebui modificat în consecință.
(5) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare transmis Comisiei de către ESMA.
(6) ESMA a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor înființat în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3),