Recitale
(1) La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 269/2014.
(2) Având în vedere recurgerea la forță de către Federația Rusă, care s-a soldat cu arestarea unor militari ucraineni și cu confiscarea unor vase la 25 noiembrie 2018 în strâmtoarea Kerch, ceea ce constituie o încălcare atât a dreptului internațional, cât și a suveranității și a integrității teritoriale a Ucrainei, Consiliul consideră că pe lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive astfel cum sunt prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 ar trebui adăugate opt persoane.
(3) Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 ar trebui modificată în consecință,