Începe proba gratuită

Regulament 2019/403 · CELEX 32019R0403

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/403 al Comisiei din 13 martie 2019 de acordare a unei autorizații a Uniunii pentru familia de produse biocide „Deosan Activate BPF based on Iodine”

Data act
13.03.2019
Intrare in vigoare
03.04.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_072_R_0004
Status
In vigoare
autorizație de vânzare decontaminare iod produs chimic sănătatea animalelor siguranță alimentară

Recitale

(1) La 7 iulie 2015, Diversey Europe Operations B.V. a depus o cerere în conformitate cu articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 pentru autorizarea unei familii de produse biocide cu denumirea de „Deosan Activate BPF based on Iodine” (denumită în continuare „familia de produse”), aparținând tipului de produse 3, astfel cum este descris în anexa V la regulamentul respectiv. Autoritatea competentă din Regatul Unit a fost de acord să evalueze cererea astfel cum se menționează la articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Cererea a fost înregistrată cu numărul de caz BC-JN018376-30 în Registrul produselor biocide.

(2) Familia de produse biocide conține iodul ca substanță activă, care este inclus pe lista Uniunii de substanțe active aprobate menționată la articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Ținând seama de proprietățile intrinseci ale substanței active și de criteriile științifice pentru determinarea proprietăților care perturbă sistemul endocrin stabilite în Regulamentul delegat (UE) 2017/2100 al Comisiei (2), Comisia va examina necesitatea de a revizui aprobarea iodului, inclusiv a polivinilpirolidonei iodate, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012. În funcție de rezultatul respectivei revizuiri, Comisia va analiza dacă autorizațiile Uniunii pentru produse care conțin substanța activă trebuie să fie revizuite în conformitate cu articolul 48 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(3) La 20 decembrie 2017, autoritatea competentă responsabilă cu evaluarea a transmis, în conformitate cu articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, raportul de evaluare și concluziile evaluării sale Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”).

(4) La 6 iulie 2018, agenția a prezentat Comisiei un aviz (3), inclusiv proiectul de rezumat al caracteristicilor produsului biocid (denumit în continuare „RCP”) al familiei de produse și raportul final de evaluare privind familia de produse în conformitate cu articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Avizul a concluzionat că familia de produse se încadrează în definiția pentru „familia de produse biocide” prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (s) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, că este eligibilă pentru o autorizație a Uniunii în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din acel regulament și că, sub rezerva conformității cu proiectul de RCP, familia de produse îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 19 alineatele (1) și (6) din regulamentul respectiv.

(5) La 17 septembrie 2018, agenția a transmis Comisiei proiectul de RCP în toate limbile oficiale ale Uniunii, în conformitate cu articolul 44 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(6) Comisia este de acord cu avizul agenției și consideră, prin urmare, că este necesar să se acorde o autorizație a Uniunii pentru familia de produse biocide.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

Articolul 1

Se acordă o autorizație a Uniunii societății Diversey Europe Operations B.V. pentru familia de produse biocide „Deosan Activate BPF based on Iodine” cu numărul de autorizație EU-0019228-0000. Autorizația Uniunii este valabilă de la 3 aprilie 2019 până la 31 martie 2029. Autorizația Uniunii este condiționată de respectarea rezumatului caracteristicilor produsului biocid care figurează în anexă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.