Recitale
(1) Uniunea Europeană și Republica Populară Chineză („China”) au semnat un Acord sub forma unui schimb de scrisori (denumit în continuare „acordul”) cu privire la DS492 Uniunea Europeană – Măsuri care afectează concesiile tarifare privind anumite produse din carne de pasăre la data de 18 septembrie 2018. Semnarea acordului în numele Uniunii Europene a fost autorizată prin Decizia (UE) 2018/1252 a Consiliului (2), iar încheierea sa a fost autorizată prin Decizia (UE) 2019/143 a Consiliului (3).
(2) În conformitate cu acordul, Uniunea Europeană urmează să deschidă o serie de contingente tarifare pentru anumite produse din carne de pasăre.
(3) Regulamentul (CE) nr. 616/2007 al Comisiei (4) prevede deschiderea și gestionarea anumitor contingente tarifare de import ale Uniunii în sectorul cărnii de pasăre originare din Brazilia, Thailanda și din alte țări terțe.
(4) Prin urmare, este oportun să se modifice Regulamentul (CE) nr. 616/2007 pentru a se ține seama de contingentele tarifare care urmează să fie deschise în temeiul acordului.
(5) Acordul prevede intrarea în vigoare la 1 aprilie 2019. Prin urmare, pentru anul contingentar 2018/2019, cantitățile de produse din carne de pasăre pentru contingentele tarifare care urmează să fie puse la dispoziție în temeiul acordului, ar trebui calculate pe o bază proporțională, ținând seama de data de intrare în vigoare a acordului. Începând cu perioada contingentară care debutează la 1 iulie 2019, ar trebui să fie disponibile în întregime cantitățile anuale de produse din carne de pasăre alocate în temeiul acordului.
(6) Dat fiind că anumite contingente pentru produsele din carne de pasăre alocate Chinei urmează să fie gestionate trimestrial, iar perioada de depunere a cererilor pentru trimestrul care începe la 1 aprilie 2019 va fi expirat la momentul intrării în vigoare a acordului, cantitățile prevăzute în acord pentru perioada 1 aprilie-30 iunie 2019 ar trebui să fie puse la dispoziție de la data aplicării prezentului regulament, care ar trebui să fie data intrării în vigoare a acordului.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,