Începe proba gratuită

Regulament 2019/368 · CELEX 32019R0368

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/368 al Comisiei din 4 martie 2019 de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 444/2013 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

Data act
04.03.2019
Intrare in vigoare
27.03.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_066_R_0001
Status
In vigoare
hrană pentru animale Nomenclatura combinată specificarea poziției tarifare

Recitale

(1) Pentru a se asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), este necesar să se adopte măsuri referitoare la clasificarea anumitor mărfuri.

(2) Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 444/2013 (3), Comisia a clasificat un produs obținut din boabe de soia degresate după extracția uleiului și extras apoi cu apă și etanol pentru a elimina carbohidrații solubili și mineralele (denumit în continuare „produsul în cauză”) la subpoziția 2309 90 31 din Nomenclatura combinată ca „alte preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor”.

(3) În ceea ce privește amidonul din produsele de la poziția 2309, trebuie să se verifice prezența amidonului prin aplicarea unui test calitativ (reacție iod-amidon; analiză microscopică). Odată ce a fost verificată prezența amidonului, conținutul de amidon al oricărui produs de la poziția 2309 se determină prin metoda polarimetrică (metoda Ewers), astfel cum se prevede în partea L din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei (4). În cazul în care metoda polarimetrică nu este aplicabilă, de exemplu datorită prezenței unor cantități semnificative de materiale specifice enumerate la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 121/2008 al Comisiei (5), trebuie să se aplice metoda analitică enzimatică stabilită în anexa la regulamentul respectiv.

(4) La momentul adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 444/2013, singura metodă analitică care trebuia aplicată produsului în cauză era metoda polarimetrică.

(5) Prin hotărârea sa în cauza C-144/15 („Customs Support Holland BV”) (6), Curtea a decis că un concentrat proteic de soia care poate fi utilizat în hrana pentru animale trebuie să fie clasificat la poziția 2309. Concentratul proteic de soia în cauză în litigiul principal din cauza respectivă este descris ca fiind obținut din boabe de soia descojite, măcinate și opărite care fac, mai întâi, obiectul unui proces de extracție a uleiului, după care ceea ce rămâne este așa-numita făină de soia. Această făină de soia este apoi tratată cu etanol și apă pentru a extrage grăsimea reziduală, a reduce conținutul altor componente decât proteinele, în primul rând carbohidrați sau fibre alimentare, și a elimina anumite substanțe nocive. Concentratul proteic de soia astfel obținut nu conține nicio urmă din etanolul utilizat și constă, printre altele, din proteine și amidon.

(6) Produsul vizat în litigiul principal din cauza C-144/15 și produsul în cauză sunt suficient de similare deoarece ambele sunt furaje pe bază de produse din soia, care trebuie să fie clasificate la poziția 2309. În ambele cazuri, produsele nu sunt reziduuri de la poziția 2304 care rezultă direct din extracția de ulei de boabe de soia, ci sunt rezultatul unui proces în urma căruia materialul vegetal din care s-au obținut produsele și-a pierdut caracteristicile esențiale.

(7) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/68 al Comisiei (7) a adăugat „produsele din soia” pe lista materiilor furajere stabilită la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 121/2008, potrivit căruia conținutul de amidon al preparatelor de tipul celor utilizate pentru hrana animalelor (poziția 2309) trebuie să fie determinat utilizând metoda analitică enzimatică.

(8) Prin urmare, în interesul securității juridice în ceea ce privește clasificarea tarifară a produselor de la poziția 2309 pe bază de produse din soia și pentru a se asigura o aplicare uniformă a Nomenclaturii combinate în cadrul Uniunii, este necesară abrogarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 444/2013.

(9) Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, a informațiilor tarifare obligatorii emise pe baza Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 444/2013 în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament. Perioada respectivă ar trebui să fie de trei luni.

(10) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.