Începe proba gratuită

Regulament 2019/295 · CELEX 32019R0295

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/295 al Comisiei din 20 februarie 2019 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1011/2014 în ceea ce privește modificările aduse modelului pentru cererea de plată, inclusiv informații suplimentare privind instrumentele financiare și modelul pentru conturi

Data act
20.02.2019
Intrare in vigoare
22.02.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_050_R_0001
Status
In vigoare
ajutor de stat cont criterii de eligibilitate pentru finanțare fonduri UE instrumente financiare plăți schimb de informații specificații tehnice

Recitale

(1) Anexa VI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1011/2014 al Comisiei (2) stabilește modelul pentru cererea de plată, inclusiv informațiile suplimentare privind instrumentele financiare, în conformitate cu articolul 131 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013. În ceea ce privește avansurile plătite în contextul ajutorului de stat, apendicele 2 al anexei respective precizează care este cuantumul din avansurile respective plătite și, apoi, cuprinse sau nu în cheltuielile plătite de beneficiari într-o anumită perioadă de timp care ar trebui să fie inclus în cererile de plată.

(2) Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a modificat definiția „beneficiarului” din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013. El a modificat și articolul 131 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, care, în prezent, prevede că în cazul ajutorului de stat, contribuția publică corespunzătoare cheltuielilor incluse într-o cerere de plată trebuia să fie plătită beneficiarilor de către organismul care acordă ajutorul sau, în cazul în care statele membre au decis că beneficiarul este organismul care acordă ajutorul în temeiul articolului 2 punctul 10 litera (a) din regulamentul respectiv, trebuia să fie plătită de beneficiar organismului care primește ajutorul. Ca urmare a respectivelor modificări, apendicele 2 la anexa VI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1011/2014 ar trebui modificat în consecință.

(3) Anexa VII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1011/2014 al Comisiei stabilește modelul pentru conturi în conformitate cu articolul 137 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013. În ceea ce privește avansurile plătite în contextul ajutorului de stat, apendicele 7 al anexei respective precizează care este cuantumul din avansurile respective plătite și, apoi, cuprinse sau nu în cheltuielile plătite de beneficiari într-o anumită perioadă de timp care trebuie să fie inclus în conturi.

(4) În ceea ce privește cuantumul total al cheltuielilor eligibile înregistrate în sistemele contabile ale autorității de certificare care a fost inclus în cererile de plată, articolul 137 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 face trimitere la articolul 131 al acestuia. Ca urmare a modificărilor articolului 131 alineatul (3) din regulamentul respectiv, apendicele 7 al anexei VII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1011/2014 ar trebui, de asemenea, modificat în consecință.

(5) Pentru a asigura securitatea juridică și pentru a minimiza discrepanțele dintre dispozițiile modificate ale Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 care se aplică de la 2 august 2018 sau mai devreme în conformitate cu articolul 282 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 și dispozițiile prezentului regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de coordonare pentru fondurile structurale și de investiții europene.

(7) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1011/2014 ar trebui modificat în consecință,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.