Recitale
(1) Directiva 2003/87/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), include activitățile de aviație în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii („EU ETS”).
(2) Regulamentul (CE) nr. 748/2009 al Comisiei (3) stabilește o listă a operatorilor de aeronave care au efectuat, la 1 ianuarie 2006 sau ulterior, o activitate de aviație definită în anexa I la Directiva 2003/87/CE.
(3) Această listă are scopul de a reduce sarcina administrativă a operatorilor de aeronave, prin indicarea, pentru fiecare operator de aeronave, a statului membru de administrare.
(4) Includerea unui operator de aeronave în EU ETS depinde de desfășurarea unei activități de aviație menționate în anexa I la Directiva 2003/87/CE, și nu de includerea acestuia pe lista operatorilor de aeronave întocmită de Comisie în baza articolului 18a alineatul (3) din directiva respectivă.
(5) Modificările aduse listei operatorilor de aeronave se bazează pe cele mai recente date furnizate de Eurocontrol.
(6) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 748/2009 ar trebui modificat în consecință.
(7) Prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență, astfel încât să se respecte termenul pentru actualizarea anuală a listei operatorilor, astfel cum este prevăzut la articolul 18a alineatul (3) litera (b) din Directiva 2003/87/CE,