Recitale
(1) Versiunea în limba neerlandeză a Regulamentului (UE) nr. 68/2013 al Comisiei (2) conține o eroare la rubricile 13.8.1 și 13.8.2 din partea C din anexă, în ceea ce privește referirea la un constituent al unei materii prime pentru furaje care trebuie să fie declarat. Referirea eronată la „umiditate” în loc de „potasiu” afectează sfera de aplicare a anumitor obligații ale operatorilor.
(2) Prin urmare, versiunea în limba neerlandeză a Regulamentului (UE) nr. 68/2013 ar trebui rectificată în consecință. Celelalte versiuni lingvistice nu sunt afectate.
(3) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,