Articolul 1
(1) Se instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de radiatoare din aluminiu și elemenți sau secțiuni din care sunt compuse astfel de radiatoare, indiferent dacă acești elemenți sunt asamblați în blocuri, cu excepția radiatoarelor și a elemenților și secțiunilor lor de tip electric, încadrate în prezent la codurile NC ex 7615 10 10, ex 7615 10 80, ex 7616 99 10 și ex 7616 99 90 (codurile TARIC 7615101010, 7615108010, 7616991091, 7616999001 și 7616999091) și originare din Republica Populară Chineză. (2) Nivelul taxei antidumping definitive aplicabile prețului net franco frontiera Uniunii, înainte de vămuire, pentru produsul descris la alineatul (1) și fabricat de societățile enumerate mai jos se stabilește după cum urmează: Societatea Nivelul taxei (%) Cod adițional TARIC Zhejiang Flyhigh Metal Products Co., Ltd 12,6 B272 Metal Group Co. Ltd 56,2 B273 Sira (Tianjin) Aluminium Products Co. Ltd 14,9 B279 Sira Group (Tianjin) Heating Radiators Co. Ltd 14,9 B280 Societățile enumerate în anexa I 21,2 Toate celelalte societăți 61,4 B999 (3) Aplicarea nivelurilor individuale ale taxelor specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea către autoritățile vamale din statele membre a unei facturi comerciale valabile, care îndeplinește cerințele stabilite în anexa II. În cazul în care nu se prezintă o astfel de factură, se aplică taxa aplicabilă tuturor celorlalte societăți. (4) În lipsa unor indicații contrare, se aplică dispozițiile în vigoare cu privire la taxele vamale.