Recitale
(1) Directiva 2006/112/CE a Consiliului (3), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2017/2455 a Consiliului (4), prevede că, în cazul în care o persoană impozabilă, prin utilizarea unei interfețe electronice cum ar fi o piață online, o platformă, un portal sau alte mijloace similare, facilitează vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe în loturi cu o valoare intrinsecă de maximum 150 EUR sau facilitează livrarea de bunuri în Comunitate de către o persoană impozabilă nestabilită în Comunitate către o persoană neimpozabilă, se consideră că persoana impozabilă care a facilitat livrarea a primit și a livrat ea însăși bunurile respective. Întrucât respectiva directivă împarte o singură livrare în două livrări, este necesar să se determine căreia dintre respectivele livrări ar trebui să i se atribuie expedierea sau transportul bunurilor, pentru a stabili în mod corespunzător locul de livrare al acestora. De asemenea, este necesar să se asigure că faptul generator al respectivelor două livrări are loc în același moment.
(2) Întrucât o persoană impozabilă care facilitează, prin utilizarea unei interfețe electronice, livrarea de bunuri către o persoană neimpozabilă în Comunitate poate deduce, în conformitate cu normele în vigoare, taxa pe valoarea adăugată (TVA) plătită furnizorilor nestabiliți în Comunitate, există riscul ca aceștia din urmă să nu plătească TVA-ul autorităților fiscale. Pentru a evita acest risc, livrarea de la furnizorul care vinde bunuri prin utilizarea unei interfețe electronice ar trebui să fie scutită de TVA, iar acelui furnizor ar trebui să i se acorde dreptul de a deduce TVA-ul achitat în amonte pe care l-a plătit pentru achiziția sau importul bunurilor livrate. În acest scop, furnizorul ar trebui să fie înregistrat întotdeauna în statul membru în care a achiziționat sau a importat bunurile respective.
(3) În plus, furnizorii nestabiliți în Comunitate care utilizează o interfață electronică pentru a vinde bunuri ar putea deține stocuri în mai multe state membre și ar putea, pe lângă vânzările intracomunitare de bunuri la distanță, să livreze bunuri din respectivele stocuri clienților aflați în același stat membru. În prezent, aceste livrări nu fac obiectul regimului special pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță și pentru serviciile prestate de persoane impozabile stabilite în Comunitate, dar nu în statul membru de consum. Pentru a reduce sarcina administrativă, persoanelor impozabile care facilitează livrarea de bunuri către persoane neimpozabile în Comunitate prin utilizarea unei interfețe electronice, care se consideră că au primit și livrat ele însele bunurile, trebuie, de asemenea, să li se permită să utilizeze acest regim special pentru a declara și a plăti TVA-ul pentru aceste livrări interne.
(4) Pentru a asigura coerența în ceea ce privește plata TVA-ului și a taxei la import în momentul importului de bunuri, termenul pentru plata TVA-ului la import către autoritățile vamale, în cazul în care se utilizează mecanismele speciale pentru declararea și plata TVA-ului la import, trebuie să fie aliniat cu cel stabilit pentru taxele vamale la articolul 111 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5).
(5) În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (6), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, la notificarea măsurilor de transpunere să transmită, de asemenea, unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.
(6) Prin urmare, Directiva 2006/112/CE ar trebui modificată în consecință,