Începe proba gratuită

Directiva 2019/782 · CELEX 32019L0782

Directiva (UE) 2019/782 a Comisiei din 15 mai 2019 de modificare a Directivei 2009/128/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește stabilirea indicatorilor de risc armonizați (Text cu relevanță pentru SEE.)

Data act
15.05.2019
Intrare in vigoare
05.06.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_127_R_0002
Status
In vigoare
armonizarea standardelor autorizație de vânzare inspecție sanitară legislație fitosanitară pesticide protecția mediului înconjurător riscuri de sănătate statistică

Recitale

(1) Directiva 2009/128/CE vizează reducerea riscurilor și a efectelor utilizării pesticidelor asupra sănătății umane și asupra mediului și promovarea utilizării gestionării integrate a dăunătorilor și a unor tehnici sau abordări alternative pentru a reduce dependența de utilizarea pesticidelor.

(2) În raportul său din octombrie 2017 cu privire la planurile naționale de acțiune ale statelor membre și la progresele înregistrate în punerea în aplicare a Directivei 2009/128/CE privind utilizarea durabilă a pesticidelor (2), Comisia s-a angajat să colaboreze cu statele membre pentru a ajunge la un consens cu privire la elaborarea unor indicatori de risc armonizați.

(3) În decembrie 2017, ca reacție la inițiativa cetățenească europeană „Interzicerea glifosatului și protecția oamenilor și a mediului împotriva pesticidelor toxice” (3), Comisia s-a angajat să stabilească indicatori de risc armonizați pentru a monitoriza tendințele de reducere a riscurilor legate de utilizarea pesticidelor la nivelul Uniunii.

(4) Este necesar să se stabilească indicatori de risc armonizați pentru a măsura progresele înregistrate în îndeplinirea respectivelor obiective la nivelul Uniunii, ceea ce va permite statelor membre să gestioneze și să raporteze riscurile la nivel național.

(5) Articolul 15 alineatul (4) din Directiva 2009/128/CE prevede obligația Comisiei de a calcula indicatorii de risc la nivelul Uniunii folosind datele statistice culese în conformitate cu legislația Uniunii privind statisticile referitoare la produsele fitosanitare și alte date relevante, în vederea estimării tendințelor în materie de riscuri asociate utilizării pesticidelor.

(6) Articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1185/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (4) prevede ca statisticile produse în conformitate cu regulamentul respectiv, împreună cu alte date pertinente, să deservească obiectivele menționate la articolele 4 și 15 din Directiva 2009/128/CE, și anume stabilirea unor planuri naționale de acțiune și calcularea indicatorilor. Până în prezent, nu a fost realizată nicio abordare armonizată la nivelul Uniunii pentru colectarea statisticilor referitoare la utilizarea produselor fitosanitare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1185/2009 și, prin urmare, nu sunt disponibile astfel de date.

(7) Articolul 53 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5) permite, în circumstanțe speciale, autorizarea de către statele membre a unor produse fitosanitare destinate să fie aplicate în mod limitat și sub control, pe o perioadă de maximum 120 de zile, atunci când se consideră că o astfel de măsură se impune deoarece sănătatea plantelor este amenințată de pericole ce nu pot fi evitate cu alte mijloace rezonabile. În aceste cazuri, statele membre pot autoriza produse fitosanitare care conțin substanțe active aprobate sau neaprobate.

(8) Un indicator de risc armonizat poate fi bazat doar pe date statistice colectate în conformitate cu legislația Uniunii privind statisticile referitoare la produsele fitosanitare și alte date relevante și, în absența unor statistici privind utilizarea produselor fitosanitare, singurele date relevante și disponibile în prezent sunt statisticile privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, precum și numărul de autorizații acordate de statele membre în circumstanțe speciale în temeiul articolului 53 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Acești indicatori ar trebui să fie completați de alți indicatori, astfel încât să poată fi incluse și alte elemente de risc.

(9) Este adecvat ca clasificarea substanțelor active utilizată în prezenta directivă să reflecte clasificarea prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, și anume substanțe active cu risc redus, substanțe susceptibile de înlocuire sau alte substanțe active, fiind bazată, printre altele, pe clasificarea în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(10) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009, substanțele active pot fi fie substanțe active chimice, fie microorganisme. Directiva 2009/128/CE impune statelor membre să acorde prioritate, oricând este posibil, metodelor nechimice de gestionare a dăunătorilor. Prin urmare, atunci când se stabilesc indicatori de risc armonizați, este adecvat să se clasifice separat substanțele active chimice și microorganismele.

(11) În cazurile în care statele membre acordă autorizații în temeiul articolului 53 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 cu privire la substanțele active neaprobate, cantitățile de substanțe active neaprobate conținute în produsele fitosanitare introduse ulterior pe piață sunt comunicate Comisiei de către statele membre în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1185/2009. Până în prezent, nu există o abordare armonizată la nivelul Uniunii pentru colectarea de date privind cantitățile specifice de substanțe active aprobate conținute în produsele fitosanitare introduse pe piață legate de autorizațiile acordate în temeiul articolului 53 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.

(12) Prin combinarea statisticilor produse în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1185/2009 și a informațiilor privind substanțele active în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, inclusiv în cazul în care acestea sunt substanțe active cu risc redus, substanțe susceptibile de înlocuire sau alte substanțe active, se poate stabili o metodă de calcul pentru a produce un indicator de risc armonizat bazat pe noțiunea de pericol, care să estimeze potențialele riscuri legate de utilizarea pesticidelor.

(13) Până la instituirea unui sistem de colectare a datelor armonizat la nivelul Uniunii privind cantitățile de substanțe active introduse pe piață în temeiul articolului 53 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, este justificată stabilirea unui indicator de risc armonizat pe baza numărului de autorizații acordate în temeiul articolului respectiv.

(14) Pentru a calcula indicatorii de risc armonizați care să reflecte riscul relativ de utilizare a produselor fitosanitare care conțin diferite categorii de substanțe active aprobate și de substanțe active neaprobate, ar trebui stabiliți factori de ponderare.

(15) Pentru ca progresul în domeniu să fie măsurat cu o frecvență rezonabilă și dat fiind că statele membre au obligația de a genera anual date în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1185/2009 și de a le transmite către Eurostat în termen de 12 luni de la sfârșitul anului de referință, calcularea indicatorilor de risc armonizați ar trebui efectuată anual și publicată cel târziu la 20 de luni de la sfârșitul anului de referință în cauză.

(16) Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Transpunere

(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 5 septembrie 2019 cel târziu. Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Statele membre comunică Comisiei textele dispozițiilor pe care le adoptă în domeniul vizat de prezenta directivă.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.