Începe proba gratuită

Directiva 2019/369 · CELEX 32019L0369

Directiva delegată (UE) 2019/369 a Comisiei din 13 decembrie 2018 de modificare a anexei la Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului în ceea ce privește includerea unor substanțe psihoactive noi în definiția termenului „drog”

Data act
13.12.2018
Intrare in vigoare
27.03.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_066_R_0002
Status
In vigoare
cooperare judiciară în materie penală (UE) dependență de droguri substanțe psihotrope trafic de droguri

Recitale

(1) Anexa la Decizia-cadru 2004/757/JAI (2) a Consiliului conține o listă de substanțe care se încadrează în definiția termenului „drog” de la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din respectiva decizie-cadru.

(2) Anexa la Decizia-cadru 2004/757/JAI a fost adăugată prin Directiva (UE) 2017/2103. Anexa enumeră toate substanțele psihoactive noi care au fost supuse unor măsuri de control și unor sancțiuni penale în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului (3) înainte de adoptarea Directivei (UE) 2017/2103.

(3) Directiva (UE) 2017/2103 a abrogat Decizia 2005/387/JAI începând cu data de 23 noiembrie 2018. De la adoptarea Directivei (UE) 2017/2103 până la 23 noiembrie 2018, cinci substanțe psihoactive noi au fost supuse unor măsuri de control și unor sancțiuni penale în temeiul Deciziei 2005/387/JAI. Totuși, aceste substanțe psihoactive noi nu sunt încă incluse în anexa la Decizia-cadru 2004/757/JAI.

(4) Prin urmare, ca urmare a abrogării Deciziei 2005/387/JAI, în anexa la Deciziacadru 2004/757/JAI ar trebui incluse următoarele substanțe psihoactive noi: (a) N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]furan-2-carboxamidă (furanilfentanil), care este supusă unor măsuri de control prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2170 a Consiliului (4); (b) N-(1-amino-3,3-dimetil-1-oxobutan-2-il)-1-(ciclohexilmetil)-1H-indazol-3-carboxamidă (ADB-CHMINACA), care este supusă unor măsuri de control prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/747 a Consiliului (5); (c) 1-(4-cianobutil)-N-(2-fenilpropan-2-il)-1H-indazol-3-carboxamidă (CUMYL4CN-BINACA), care este supusă unor măsuri de control prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/748 a Consiliului (6); (d) N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]ciclopropanecarboxamidă (ciclopropilfentanil) și 2-metoxi-N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]acetamidă (metoxiacetilfentanil), care sunt supuse unor măsuri de control prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1463 a Consiliului (7).

(5) Irlanda are obligații în temeiul Directivei (UE) 2017/2103 și, prin urmare, participă la adoptarea și aplicarea prezentei directive delegate.

(6) Regatul Unit nu are obligații în temeiul Directivei (UE) 2017/2103 și, prin urmare, nu participă la adoptarea și aplicarea prezentei directive delegate, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică.

(7) Danemarca nu are obligații în temeiul Directivei (UE) 2017/2103 și, prin urmare, nu participă la adoptarea și aplicarea prezentei directive delegate, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică.

(8) Prin urmare, Decizia-cadru 2004/757/JAI ar trebui modificată în consecință,

Articolul 1

Modificarea Deciziei-cadru 2004/757/JAI

La lista din anexa la Decizia-cadru 2004/757/JAI se adaugă următorul text: „13. N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]furan-2-carboxamidă (furanilfentanil), astfel cum a fost menționată în Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2170 a Consiliului (*1). 14. N-(1-amino-3,3-dimetil-1-oxobutan-2-il)-1-(ciclohexilmetil)-1H-indazol-3-carboxamidă (ADB-CHMINACA), astfel cum a fost menționată în Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/747 a Consiliului (*2). 15. 1-(4-cianobutil)-N-(2-fenilpropan-2-il)-1H-indazol-3-carboxamidă (CUMYL-4CN-BINACA), astfel cum a fost menționată în Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/748 a Consiliului (*3). 16. N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]ciclopropanecarboxamidă (ciclopropilfentanil) și 2-metoxi-N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]acetamidă (metoxiacetilfentanil), astfel cum au fost menționate în Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1463 a Consiliului (*4).

Articolul 2

Transpunere

(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive cel târziu până la 7 septembrie 2019. Cu toate acestea, statele membre asigură, până la 29 septembrie 2019, intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma punctului 16 din anexa la Decizia-cadru 2004/757/JAI menționată la articolul 1 din prezenta directivă. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.