Recitale
(1) Directiva 2011/65/UE impune statelor membre obligația de a se asigura că echipamentele electrice și electronice introduse pe piață nu conțin anumite substanțe periculoase indicate în anexa II la directiva respectivă. Această cerință nu se referă la aplicațiile prevăzute în lista din anexa III la Directiva 2011/65/UE.
(2) Diferitele categorii de echipamente electrice și electronice cărora li se aplică Directiva 2011/65/UE (categoriile 1-11) sunt enumerate în anexa I la directiva respectivă.
(3) Plumbul este o substanță restricționată inclusă în anexa II la Directiva 2011/65/UE. Utilizarea plumbului în materialele dielectrice ceramice cu PZT din condensatorii care fac parte din circuite integrate sau din semiconductori discreți a fost însă exceptată de la restricționare și este inclusă în prezent la punctul 7(c)-IV din anexa III la directiva respectivă. Data de expirare a derogării respective a fost 21 iulie 2016.
(4) Comisia a primit o cerere de reînnoire a derogării respective înainte de 21 ianuarie 2015, în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2011/65/UE. Derogarea rămâne valabilă până la adoptarea unei decizii cu privire la această cerere.
(5) Condensatorii ceramici care fac parte din circuitele integrate sau din semiconductorii discreți utilizează materiale dielectrice ceramice cu PZT (titanat-zirconat de plumb). Materialele ceramice cu PZT care conțin plumb asigură un puternic efect piezoelectric și o constantă dielectrică ridicată și au un comportament piroelectric și proprietăți feroelectrice.
(6) Substituirea sau eliminarea completă a plumbului din acești condensatori este în continuare imposibilă din punct de vedere științific și tehnic din cauza lipsei de substituenți fiabili. Derogarea nu diminuează protecția mediului și a sănătății conferită de Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (2). Prin urmare, derogarea pentru utilizarea plumbului în materialele dielectrice ceramice cu PZT din condensatorii care fac parte din circuite integrate sau din semiconductori discreți ar trebui reînnoită.
(7) Dat fiind că pentru aplicațiile în cauză nu sunt disponibile pe piață în prezent și nici nu este probabil să fie disponibile în viitorul apropiat alternative fiabile, derogarea pentru categoriile 1-7 și 10 ar trebui reînnoită pentru durata maximă de cinci ani, și anume până la 21 iulie 2021. Având în vedere rezultatele eforturilor în curs pentru găsirea unui substituent fiabil, este puțin probabil ca durata derogării să aibă efecte adverse asupra inovării.
(8) Pentru alte categorii decât 1-7 și 10, derogarea existentă rămâne în vigoare pe perioadele de valabilitate prevăzute la articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2011/65/UE. Din motive de claritate, în anexa III la directiva respectivă ar trebui adăugate datele de expirare.
(9) Prin urmare, Directiva 2011/65/UE ar trebui modificată în consecință,