Recitale
(1) Acordul privind regulile de origine (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 94/800/CE a Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995.
(2) Articolul 4 din acord instituie Comitetul pentru regulile de origine.
(3) Comitetul pentru regulile de origine urmează să adopte o comunicare intitulată „Sporirea transparenței în regulile de origine nepreferențiale”.
(4) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului pentru regulile de origine, întrucât comunicarea care urmează să fie adoptată va fi obligatorie pentru Uniune.
(5) Poziția propusă care urmează să fie adoptată în numele Uniunii vizează sporirea transparenței actelor cu putere de lege, a normelor administrative și a practicilor privind regulile de origine nepreferențiale, prin intermediul unor dispoziții privind notificarea obligatorie sau voluntară de către membrii Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) a regulilor lor de origine nepreferențiale, utilizând modele standardizate. Acest lucru va avea ca rezultat reguli de origine mai clare și mai previzibile și va facilita fluxul comerțului internațional,