Recitale
(1) În temeiul articolului 5 alineatul (1) din Decizia 2013/34/PESC, Consiliul a autorizat Comitetul politic și de securitate (COPS) să adopte decizii referitoare la controlul politic și la conducerea strategică a EUTM Mali, inclusiv decizii de numire a următorilor comandanți ai forței misiunii UE pentru EUTM Mali.
(2) La 29 mai 2019, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2019/948 (2) privind numirea generalului de brigadă Christian HABERSATTER în funcția de comandant al forței misiunii UE pentru EUTM Mali.
(3) La 22 octombrie 2019, Portugalia a propus numirea generalului de brigadă João Pedro RATO BOGA DE OLIVEIRA RIBEIRO pentru a-i succeda generalului de brigadă Christian HABERSATTER în funcția de comandant al forței misiunii UE pentru EUTM Mali începând cu 12 decembrie 2019.
(4) La 29 octombrie 2019, Comitetul militar al UE a sprijinit recomandarea respectivă.
(5) Ar trebui luată o decizie privind numirea generalului de brigadă João Pedro RATO BOGA DE OLIVEIRA RIBEIRO în funcția de comandant al forței misiunii UE pentru EUTM Mali începând cu 12 decembrie 2019.
(6) Decizia (PESC) 2019/948 ar trebui să fie abrogată.
(7) În conformitate cu articolul 5 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la elaborarea și la punerea în aplicare a deciziilor și acțiunilor Uniunii care au implicații în materie de apărare. În consecință, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică,