Recitale
(1) Decizia 2009/184/CE a Comisiei (2) a autorizat introducerea pe piață a produselor alimentare și a furajelor care conțin sau sunt fabricate din rapița modificată genetic T45 (denumită în continuare „rapiță T45”). Sfera de cuprindere a autorizației a cuprins, de asemenea, introducerea pe piață a produselor, altele decât produsele alimentare și furajele, care conțin rapița T45, pentru aceleași utilizări ca orice alt soi de rapiță, cu excepția cultivării.
(2) Solicitantul a menționat în cererile sale și în comunicările adresate Comisiei că comercializarea semințelor de rapiță T45 a fost oprită după sezonul de plantare 2005.
(3) Prin urmare, singurul scop al acestor cereri era de a acoperi prezența rapiței T45 rezultate din cultivarea sa în trecut în țări terțe.
(4) Ca urmare a cerințelor de monitorizare stabilite în Decizia 2009/184/CE, solicitantul a demonstrat că în rapița comercializată în țări terțe și importată în Uniune continuă să fie prezente cantități infime de rapiță T45.
(5) Drept urmare, la 9 ianuarie 2018, titularul autorizației, Bayer CropScience AG, a prezentat Comisiei o cerere, în conformitate cu articolele 11 și 23 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, pentru reînnoirea autorizației respective.
(6) Solicitantul a reconfirmat în cererea sa că scopul acesteia a fost de a se permite prezența rapiței T45 în produse alimentare și furaje, rezultată din cultivarea ei în țări terțe până în 2005.
(7) La 14 februarie 2019, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a emis un aviz favorabil cuprinzător (3) cu privire la rapița T45, în conformitate cu articolele 6 și 18 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003. Autoritatea a concluzionat că cererea de reînnoire nu conținea dovezi pentru pericole noi, expunere modificată sau incertitudini științifice care ar modifica concluziile evaluării inițiale a riscurilor asociate rapiței T45, adoptate de autoritate în 2008 (4).
(8) În avizul emis în data de 14 februarie 2019, autoritatea a luat în considerare toate întrebările și preocupările exprimate de statele membre în contextul consultării autorităților naționale competente, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (4) și la articolul 18 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
(9) Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că planul de monitorizare a efectelor asupra mediului, constând într-un plan general de supraveghere, prezentat de Bayer CropScience AG, este în conformitate cu utilizările preconizate ale produselor.
(10) Având în vedere aceste concluzii, autorizarea introducerii pe piață a produselor alimentare și a furajelor care conțin sau sunt fabricate din rapița T45 și a altor produse decât produsele alimentare și furajele, care conțin rapiță T45, pentru aceleași utilizări ca orice alt tip de rapiță, cu excepția cultivării, ar trebui să fie reînnoită.
(11) Pe baza avizului autorității, nu rezultă a fi necesare cerințe specifice de etichetare pentru produsele care fac obiectul prezentei decizii. În conformitate cu articolul 12 alineatul (2) și cu articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 și cu articolul 4 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (5), cerințele generale privind trasabilitatea și etichetarea nu se aplică în cazul prezenței accidentale sau inevitabile din punct de vedere tehnic a produselor alimentare sau a furajelor modificate genetic în proporție de cel mult 0,9 %.
(12) Pentru a continua monitorizarea eliminării progresive a rapiței T45, prezența sa în produsele importate ar trebui să fie raportată în continuare periodic, astfel cum se prevede în Decizia 2009/184/CE.
(13) Prin scrisoarea din 1 august 2018, Bayer CropScience AG a solicitat Comisiei transferul drepturilor și obligațiilor sale cu privire la toate autorizațiile și cererile în curs de soluționare pentru produsele modificate genetic către BASF Agricultural Solutions Seed US LLC. Prin scrisoarea din 19 octombrie 2018, BASF Agricultural Solutions Seed US LLC a confirmat acest transfer și a autorizat BASF SE să acționeze în calitate de reprezentant al ei în Uniune.
(14) La 17 mai 2019, solicitantul a cerut Comisiei să restricționeze domeniul de aplicare al deciziei de reînnoire, pentru a permite prezența rapiței T45 în produse alimentare și furaje în proporție de cel mult 0,9 %. Ca urmare a acestei solicitări, domeniul de aplicare al prezentei decizii cuprinde un nivel maxim de 0,9 % de prezență a rapiței T45 în produsele alimentare și furaje.
(15) Rapiței T45 i-a fost alocat un identificator unic, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 65/2004 al Comisiei (6), în contextul autorizării sale inițiale prin Decizia 2009/184/CE. Respectivul identificator unic ar trebui utilizat în continuare.
(16) Titularul autorizației ar trebui să transmită rapoarte anuale cu privire la punerea în aplicare și la rezultatele activităților stabilite în planul de monitorizare. Rezultatele respective ar trebui să fie prezentate în conformitate cu cerințele prevăzute în Decizia 2009/770/CE a Comisiei (7).
(17) Avizul autorității nu justifică impunerea unor condiții sau restricții specifice pentru introducerea pe piață, pentru utilizare și manipulare, inclusiv a unor cerințe de monitorizare ulterioară introducerii pe piață în ceea ce privește consumul produselor alimentare și al furajelor care conțin sau sunt fabricate din rapița modificată genetic T45, sau pentru protejarea anumitor ecosisteme, a mediului și/sau a anumitor zone geografice, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (5) litera (e) și la articolul 18 alineatul (5) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
(18) Toate informațiile relevante privind autorizarea produselor ar trebui introduse în Registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic menționat la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
(19) Prezenta decizie trebuie notificată, prin intermediul Mecanismului internațional de schimb de informații în domeniul biosecurității, părților semnatare ale Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenția privind diversitatea biologică, în temeiul articolului 9 alineatul (1) și al articolului 15 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1946/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (8).
(20) Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte. Prezentul act de punere în aplicare a fost considerat necesar, iar președintele l-a transmis comitetului de apel în vederea unor deliberări suplimentare. Comitetul de apel nu a emis un aviz,