Începe proba gratuită

Decizie 2019/1971 · CELEX 32019D1971

Decizia de Punere în Aplicare (UE) 2019/1971 a Comisiei din 26 noiembrie 2019 privind recunoașterea sistemului Universal Feed Assurance Scheme în vederea demonstrării conformității cu criteriile de durabilitate în temeiul Directivelor 98/70/CE și 2009/28/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului

Data act
26.11.2019
Intrare in vigoare
18.12.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_307_R_0010
Status
Inactiv
biocombustibil reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră standard de calitate standard de mediu standard de producție

Recitale

(1) Articolele 7b și 7c din Directiva 98/70/CE și anexa IV la aceasta, precum și articolele 17 și 18 din Directiva 2009/28/CE și anexa V la aceasta stabilesc criterii de durabilitate similare pentru biocarburanți și biolichide, precum și proceduri similare pentru a se verifica dacă biocarburanții și biolichidele respectă aceste criterii.

(2) În cazul în care biocarburanții și biolichidele trebuie să fie luate în considerare pentru scopurile menționate la articolul 17 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Directiva 2009/28/CE, statele membre ar trebui să solicite operatorilor economici să demonstreze că biocarburanții și biolichidele respectă criteriile de durabilitate prevăzute la articolul 17 alineatele (2)-(5) din respectiva directivă.

(3) Comisia poate decide ca sistemele naționale sau internaționale voluntare de stabilire a standardelor de producție a produselor obținute din biomasă să conțină date exacte în sensul articolului 17 alineatul (2) din Directiva 2009/28/CE și/sau să demonstreze că loturile de biocarburanți sau de biolichide respectă criteriile de durabilitate prevăzute la articolul 17 alineatele (3), (4) și (5) și/sau că niciun material nu a fost modificat sau eliminat în mod intenționat astfel încât lotul sau o parte a acestuia să intre sub incidența anexei IX. Dacă un operator economic prezintă dovezi sau date obținute în conformitate cu un sistem voluntar care a fost recunoscut de Comisie, în măsura prevăzută în decizia de recunoaștere, statul membru în cauză nu ar trebui să solicite furnizorului dovezi suplimentare ale respectării criteriilor de durabilitate.

(4) Cererea de recunoaștere a faptului că sistemul voluntar „Universal Feed Assurance Scheme” demonstrează că loturile de biocarburanți respectă criteriile de durabilitate stabilite în Directiva 98/70/CE și în Directiva 2009/28/CE a fost transmisă Comisiei la 14 iunie 2019. Acest sistem, situat în Regatul Unit, Confederation House, East of England Showground, Peterborough, PE2 6XE, cuprinde ingrediente pentru furaje și furaje combinate, precum și culturi combinabile. Sistemul include etapele de comercializare, transport și depozitare a materiilor prime agricole de la poarta fermei până la primul prelucrător, iar pentru celelalte etape se bazează pe alte sisteme voluntare recunoscute de Comisie. Este, prin urmare, responsabilitatea sistemului „Universal Feed Assurance Scheme” să garanteze că recunoașterea emisă de Comisie pentru sistemele cu care colaborează rămâne valabilă pe toată durata cooperării. Sistemul recunoscut ar trebui să fie disponibil prin intermediul platformei în materie de transparență înființate în temeiul Directivei 2009/28/CE.

(5) Comisia a efectuat o evaluare a sistemului „Universal Feed Assurance Scheme” și a constatat că acesta respectă în mod adecvat criteriile de durabilitate prevăzute de Directiva 98/70/CE și de Directiva 2009/28/CE, cu excepția articolului 7b alineatul (2) din Directiva 98/70/CE și a articolului 17 alineatul (2) din Directiva 2009/28/CE. Sistemul furnizează însă date exacte cu privire la elementele solicitate de operatorii economici din avalul lanțului de custodie pentru demonstrarea conformității cu articolul 7b alineatul (2) din Directiva 98/70/CE și cu articolul 17 alineatul (2) din Directiva 2009/28/CE și aplică o metodologie de echilibrare a masei care corespunde cerințelor de la articolul 7c alineatul (1) din Directiva 98/70/CE și de la articolul 18 alineatul (1) din Directiva 2009/28/CE.

(6) În urma aceleiași evaluări, s-a constatat că sistemul „Universal Feed Assurance Scheme” respectă standardele corespunzătoare în materie de fiabilitate, transparență și audit independent, precum și cerințele metodologice stabilite în anexa IV la Directiva 98/70/CE și în anexa V la Directiva 2009/28/CE.

(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului privind durabilitatea biocarburanților și a biolichidelor,

Articolul 1

Sistemul „Universal Feed Assurance Scheme” (denumit în continuare „sistemul”), prezentat Comisiei la 14 iunie 2019 în scopul recunoașterii, demonstrează că loturile de biocarburanți și de biolichide produse în conformitate cu standardele de producție pentru biocarburanți și biolichide specificate în sistem respectă criteriile de durabilitate prevăzute la articolul 7b alineatele (3), (4) și (5) din Directiva 98/70/CE și la articolul 17 alineatele (3), (4) și (5) din Directiva 2009/28/CE. De asemenea, sistemul conține date exacte în sensul articolului 17 alineatul (2) din Directiva 2009/28/CE și al articolului 7b alineatul (2) din Directiva 98/70/CE, deoarece garantează că toate informațiile relevante primite de la agenții economici din amontele lanțului de custodie sunt transferate operatorilor economici din avalul lanțului de custodie.

Articolul 2

În cazul în care conținutul sistemului, astfel cum a fost prezentat Comisiei la 14 iunie 2019 în scopul recunoașterii, suferă modificări care ar putea afecta temeiul prezentei decizii, modificările în cauză trebuie notificate fără întârziere Comisiei. Comisia evaluează modificările notificate pentru a stabili dacă sistemul continuă să respecte în mod corespunzător criteriile de durabilitate care au stat la baza recunoașterii sale.

Articolul 3

Comisia poate abroga prezenta decizie, printre altele, în următoarele situații: (a) dacă s-a demonstrat în mod clar că sistemul nu a implementat elemente considerate importante pentru prezenta decizie sau dacă au avut loc nerespectări grave și structurale ale respectivelor elemente; (b) dacă sistemul nu transmite Comisiei rapoarte anuale în temeiul articolului 7c alineatul (6) din Directiva 98/70/CE și al articolului 18 alineatul (6) din Directiva 2009/28/CE; (c) dacă sistemul nu pune în aplicare standardele de audit independent specificate în actele de punere în aplicare menționate la articolul 7c alineatul (5) al treilea paragraf din Directiva 98/70/CE și la articolul 18 alineatul (5) al treilea paragraf din Directiva 2009/28/CE sau îmbunătățiri ale altor elemente ale sistemului considerate importante pentru menținerea recunoașterii sale.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică până la 30 iunie 2021.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.