Începe proba gratuită

Decizie 2019/1960 · CELEX 32019D1960

Decizia de Punere în Aplicare (UE) 2019/1960 a Comisiei din 26 noiembrie 2019 de neaprobare a zeolitului de argint ca substanță activă existentă destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipurilor de produse 2 și 7 (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
26.11.2019
Intrare in vigoare
17.12.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_306_R_0008
Status
In vigoare
argint autorizație de vânzare compus mineral conservant decontaminare

Recitale

(1) Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (2) stabilește o listă a substanțelor active existente care urmează să fie evaluate în vederea unei eventuale aprobări pentru utilizare în produse biocide. Această listă include zeolitul de argint (nr. CE: n.a., Nr. CAS: 130328-18-6).

(2) Zeolitul de argint a fost evaluat în vederea utilizării în produse din tipul de produs 2 (dezinfectante și algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale) și din tipul de produs 7 (conservanți pentru pelicule), astfel cum sunt descrise în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(3) Suedia a fost desemnată stat membru raportor, iar autoritatea sa competentă responsabilă cu evaluarea a transmis Agenției Europene pentru Produse Chimice raportul de evaluare împreună cu recomandările sale la 12 iunie 2017.

(4) În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, avizele Agenției Europene pentru Produse Chimice (3) au fost adoptate la 17 octombrie 2018 de către Comitetul pentru produse biocide, luând în considerare concluziile autorității competente responsabile cu evaluarea.

(5) Conform acestor avize, este posibil ca produsele biocide din tipurile de produs 2 și 7 care conțin zeolit de argint să nu îndeplinească criteriile stabilite la articolul 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, deoarece nu s-a demonstrat că sunt suficient de eficace.

(6) Având în vedere avizele Agenției Europene pentru Produse Chimice, nu este adecvat să se aprobe zeolitul de argint în produsele biocide din tipurile de produs 2 și 7, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

Articolul 1

Zeolitul de argint (Nr. CE: n.a., Nr. CAS: 130328-18-6) nu se aprobă ca substanță activă existentă destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipurilor de produse 2 și 7.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.