Recitale
(1) La 13 noiembrie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/2074 (1) privind măsuri restrictive având în vedere situația din Venezuela.
(2) Consiliul a subliniat că măsurile restrictive sunt treptate, specifice, flexibile și reversibile, nu afectează populația în general și au ca obiectiv sprijinirea unui proces credibil și eficient care să conducă la o soluție negociată pe cale pașnică.
(3) În contextul deteriorării continue a situației din Venezuela, la 22 ianuarie 2018 Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/90 (2) prin care au fost desemnate șapte persoane pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor din anexa I la Decizia (PESC) 2017/2074.
(4) La 28 mai 2018, Consiliul a adoptat concluzii în care se afirma că alegerile prezidențiale anticipate din Venezuela și alegerile regionale care au avut loc la 20 mai 2018 nu au fost nici libere, nici corecte. Uniunea a solicitat organizarea de noi alegeri prezidențiale și a afirmat că va acționa rapid cu scopul de a impune măsuri restrictive suplimentare specifice și reversibile.
(5) La 25 iunie 2018, ca măsură ulterioară concluziilor Consiliului din 28 mai 2018, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/901 (3) prin care au fost desemnate unsprezece persoane.
(6) La 25 octombrie 2018, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”) a emis o declarație în numele Uniunii, în care se afirma că Uniunea își menține convingerea că nu poate exista decât o soluție politică democratică și pașnică la actuala criză și se sublinia angajamentul Uniunii de a utiliza toate instrumentele sale de politică pentru a contribui la obținerea unei astfel de soluții.
(7) La 6 noiembrie 2018, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/1656 (4) prin care au fost reînnoite măsurile restrictive în vigoare, având în vedere situația din Venezuela în contextul continuării și agravării crizei politice, economice și sociale din respectiva țară.
(8) În ianuarie, februarie, martie și aprilie 2019, Înaltul Reprezentant a emis declarații în numele Uniunii cu privire la situația din Venezuela, în care s-a subliniat disponibilitatea Uniunii de a continua să depună toate eforturile pentru restabilirea democrației și a statului de drept, de a întreprinde noi acțiuni și de a reacționa, prin adoptarea de măsuri adecvate, împotriva deciziilor și acțiunilor care subminează în continuare principiile și instituțiile democratice, statul de drept și respectarea drepturilor omului.
(9) La 8 iulie 2019, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2019/1171 (5) prin care a fost actualizată expunerea de motive în cazul a trei persoane incluse pe listă.
(10) La 16 iulie 2019, Înaltul Reprezentant a emis o declarație în numele Uniunii, în care se afirma că raportul înaltului comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului confirmă în mod clar și detaliat amploarea și gravitatea încălcărilor drepturilor omului, erodarea statului de drept și dezmembrarea instituțiilor democratice din Venezuela. Uniunea a precizat totodată că este pregătită să inițieze acțiuni în vederea aplicării unor măsuri specifice pentru acei membri ai forțelor de securitate implicați în acte de tortură și în alte încălcări grave ale drepturilor omului.
(11) La 26 septembrie 2019, ca măsură ulterioară declarației din 16 iulie 2019 și având în vedere menținerea situației grave din Venezuela, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2019/1596 (6) prin care au fost desemnate șapte persoane.
(12) În acest context și în conformitate cu articolul 13 din Decizia (PESC) 2017/2074, Consiliul a reexaminat măsurile restrictive în vigoare având în vedere situația din Venezuela.
(13) Având în vedere actuala criză politică, economică, socială și umanitară din Venezuela și acțiunile persistente care subminează democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului, măsurile restrictive în vigoare, inclusiv toate desemnările, ar trebui reînnoite până la 14 noiembrie 2020. Aceste măsuri nu afectează populația în general și pot fi anulate dacă se înregistrează progrese în direcția restaurării democrației, a statului de drept și a respectării drepturilor omului în Venezuela.
(14) Desemnările individuale prevăzute în anexa I la Decizia (PESC) 2017/2074 au fost reexaminate, iar informațiile privind opt persoane ar trebui modificate.
(15) În plus, la Decizia (PESC) 2017/2074 ar trebui să se adauge o dispoziție care să specifice că Consiliul și Înaltul Reprezentant pot prelucra date cu caracter personal în vederea îndeplinirii atribuțiilor care le revin în temeiul respectivei decizii.
(16) Prin urmare, Decizia (PESC) 2017/2074 ar trebui modificată în consecință,