Recitale
(1) Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul de asociere”) a intrat în vigoare la 1 septembrie 2017.
(2) Articolul 64 alineatul (1) din acordul de asociere prevede ca Ucraina să își apropie legislația sanitară și fitosanitară și pe cea din domeniul bunăstării animalelor de legislația Uniunii, astfel cum este cuprinsă în anexa V la acord.
(3) Ucraina s-a angajat să prezinte o strategie cuprinzătoare sub forma unei liste de acte legislative ale Uniunii privind măsuri în domeniul sanitar și fitosanitar și al bunăstării animalelor (denumită în continuare „lista”) față de care intenționează să își apropie legislația internă. Lista urmează să constituie documentul de referință pentru punerea în aplicare a capitolului 4 (Măsuri sanitare și fitosanitare) din titlul IV (Comerțul și aspectele legate de comerț) al acordului de asociere și urmează să fie adăugată în anexa V la capitolul 4 din acordul de asociere. Prin urmare, anexa V la capitolul 4 din acordul de asociere urmează să fie modificată printr-o decizie a Subcomitetului de gestionare pentru măsuri sanitare și fitosanitare (denumit în continuare „Subcomitetul SPS”), astfel cum se prevede la articolul 74 alineatul (2) litera (c) din acordul de asociere.
(4) Ucraina a prezentat Comisiei o listă în iunie 2016. Uniunea a adoptat poziția sa în ceea ce privește modificare a anexei V la capitolul 4 din acordul de asociere prin Decizia (UE) 2017/1391 a Consiliului (2) pe baza listei. La puțin timp după aceea, Ucraina a anunțat că consideră necesar să aducă noi clarificări și modificări privind termenele pentru adoptarea legislației, să efectueze rectificări, inclusiv în ceea ce privește duplicarea actelor, și să adăuge acte noi. Prin urmare, decizia Subcomitetului SPS bazat pe poziția Uniunii adoptată prin Decizia (UE) 2017/1391 nu a fost adoptat.
(5) În octombrie 2018, Ucraina a prezentat Comisiei o versiune revizuită a listei. Pe baza versiunii revizuite a listei, Subcomitetul SPS urmează să adopte o decizie de modificare a anexei V la capitolul 4 din acordul de asociere.
(6) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Subcomitetului SPS în ceea ce privește modificarea anexei V la capitolul 4 din acordul de asociere.
(7) Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Subcomitetului SPS ar trebui să fie de sprijinire a modificării anexei V la capitolul 4 din acordul de asociere, astfel cum se prevede în anexa la proiectul de decizie a Subcomitetului SPS.
(8) Întrucât lista adoptată prin Decizia (UE) 2017/1391 a fost revizuită, este necesară abrogarea deciziei menționate,
(1) Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul de asociere”) a intrat în vigoare la 1 septembrie 2017.
(2) Articolul 64 alineatul (1) din acordul de asociere prevede ca Ucraina să își apropie legislația sanitară și fitosanitară și pe cea din domeniul bunăstării animalelor de legislația Uniunii, în conformitate cu anexa V la capitolul 4 din acordul de asociere.
(3) Ucraina s-a angajat să prezinte o strategie cuprinzătoare sub forma unei liste de acte legislative ale Uniunii privind măsuri în domeniul sanitar și fitosanitar și al bunăstării animalelor (denumită în continuare „lista”) față de care intenționează să își apropie legislația internă. Lista urmează să constituie documentul de referință pentru punerea în aplicare a capitolului 4 (Măsuri sanitare și fitosanitare) din titlul IV (Comerțul și aspectele legate de comerț) al acordului de asociere, și urmează să fie adăugată în anexa V la capitolul 4 din acordul de asociere.
(4) În octombrie 2018, Ucraina a prezentat Comisiei Europene lista. Pe baza listei, Subcomitetul de gestionare pentru măsuri sanitare și fitosanitare (denumit în continuare „Subcomitetul SPS”) urmează să adopte o decizie de modificare a anexei V la capitolul 4 din acordul de asociere.
(5) Prin urmare, este oportun ca Subcomitetul SPS să adopte o decizie de modificare a anexei V la capitolul 4 din acordul de asociere prin înlocuirea actualei anexe V la capitolul 4 din acordul de asociere cu o nouă anexă V la capitolul 4 din acordul de asociere, astfel cum este conținută în anexa la la prezenta decizie,