Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013 stabilește o schemă comună de tarifare pentru serviciile de navigație aeriană. Schema comună de tarifare este un element esențial pentru atingerea obiectivelor sistemului de performanță instituit prin articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 al Comisiei (4).
(2) Decizia de punere în aplicare 2014/132/UE a Comisiei (5) stabilește obiectivele de performanță la nivelul Uniunii, inclusiv un obiectiv de rentabilitate pentru serviciile de navigație aeriană de rută, exprimat în costuri unitare determinate pentru furnizarea acestor servicii pentru a doua perioadă de referință, și anume 2015-2019.
(3) Conform articolului 17 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013, Comisia trebuie să evalueze ratele unitare aplicabile zonelor tarifare, care au fost transmise Comisiei de statele membre în conformitate cu cerințele de la articolul 9 alineatele (1) și (2) din regulamentul de punere în aplicare respectiv. Această evaluare privește conformitatea ratelor unitare respective cu Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 și (UE) nr. 391/2013.
(4) Comisia a efectuat evaluarea ratelor unitare pentru 2019 cu sprijinul Unității de evaluare a performanțelor a Eurocontrol și cu sprijinul Biroului central pentru tarife de rută al Eurocontrol, utilizând datele și informațiile suplimentare furnizate de statele membre până la 1 iunie 2018 și până la 1 noiembrie 2018. Evaluarea efectuată de Comisie a ținut cont, de asemenea, de explicațiile oferite, precum și de corecțiile efectuate de statele membre asupra ratelor unitare pentru 2019 aplicabile serviciilor de rută.
(5) La 21 decembrie 2018, Grecia, Italia, Cipru și Malta, în calitate de membri ai blocului funcțional de spațiu aerian (FAB) BlueMed au prezentat noi obiective de performanță revizuite pentru FAB, bazate pe măsuri corective, dacă era cazul, pe care Comisia le-a evaluat ulterior. În ceea ce privește domeniul de performanță-cheie al capacității, Comisia a evaluat coerența acestor noi obiective revizuite pentru întârzierile aferente managementului fluxului de trafic aerian de rută, în conformitate cu toate criteriile stabilite la punctul 4 din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013. Această evaluare a demonstrat că noile obiective revizuite în cauză sunt coerente cu obiectivul de performanță relevant la nivelul Uniunii. Comisia a notificat statele membre în cauză în acest sens. În consecință, Italia ar trebui de asemenea să fie informată că rata unitară pentru 2018 este conformă cu Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 și (UE) nr. 391/2013.
(6) Comisia a primit asigurări din partea autorităților elene privind conformitatea costurilor determinate incluse în ratele unitare pentru anii 2017 și 2018 cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013. Grecia ar trebui să fie informată că, pe baza informațiilor disponibile în prezent, ratele unitare de rută pentru zona tarifară a Greciei pentru anii 2017 și 2018 sunt conforme cu Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 și (UE) nr. 391/2013.
(7) De asemenea, Comisia a constatat, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 391/2013, că ratele unitare pentru 2019 aplicate zonelor tarifare de rută prezentate de Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit sunt în conformitate cu Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 și (UE) nr. 391/2013. Statele membre respective ar trebui să fie informate cu privire la această constatare.
(8) Constatarea și notificarea faptului că ratele unitare aplicate zonelor tarifare sunt în conformitate cu Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 și (UE) nr. 391/2013 nu aduc atingere reexaminării și investigațiilor în curs prevăzute la articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 550/2004,