Începe proba gratuită

Decizie 2019/1320 · CELEX 32019D1320

Decizia (UE) 2019/1320 a Consiliului din 18 iulie 2019 privind semnarea în numele Uniunii și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Ucraina de modificare a preferințelor comerciale pentru carnea de pasăre și preparatele din carne de pasăre prevăzute de Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte

Data act
18.07.2019
Intrare in vigoare
18.07.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_206_R_0001
Status
In vigoare
acord comercial (UE) acord de asociere (UE) acord interimar (UE) carne de pasăre cotă tarifară EURATOM import (UE) produs din carne semnarea unui acord Ucraina

Recitale

(1) Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul de asociere”), a intrat în vigoare la 1 septembrie 2017.

(2) Un nou tip de bucată de carne de pasăre, care constă dintr-o bucată tradițională de capăt anterior de piept de pui având atașate oasele humerus ale aripilor, poate fi comercializat în Uniune ca piept de pasăre, în urma unui proces minim de transformare în Uniune. Prin urmare, importurile nelimitate ale respectivului tip de bucăți, din care importurile din Ucraina au reprezentat 55 500 de tone în 2018, riscă să submineze condițiile în care pot fi importate în Uniune, în temeiul acordului de asociere, bucățile tradiționale de piept de pasăre, în special restricțiile cantitative sub forma unui contingent tarifar.

(3) La 20 decembrie 2018, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu Ucraina în vederea identificării unei soluții prin modificarea preferințelor comerciale pentru carnea de pasăre și preparatele din carne de pasăre prevăzute de acordul de asociere. Negocierile respective au fost încheiate cu succes la 19 martie 2019.

(4) Acordul sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Ucraina de modificare a preferințelor comerciale pentru carnea de pasăre și preparatele din carne de pasăre prevăzute de acordul de asociere (denumit în continuare „acordul sub forma unui schimb de scrisori”) ar trebui să fie semnat în numele Uniunii, sub rezerva încheierii sale.

(5) În vederea eliminării rapide a riscului unor importuri potențial nelimitate ale respectivelor bucăți de carne de pasăre cu scutire de taxe vamale, acordul sub forma unui schimb de scrisori ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu,

Articolul 1

Se autorizează semnarea, în numele Uniunii, a Acordului sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Ucraina de modificare a preferințelor comerciale pentru carnea de pasăre și preparatele din carne de pasăre prevăzute de Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, sub rezerva încheierii acordului sub forma unui schimb de scrisori.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită sau persoanele împuternicite să semneze acordul sub forma unui schimb de scrisori în numele Uniunii.

Articolul 3

Până la intrarea sa în vigoare, acordul sub forma unui schimb de scrisori se aplică cu titlu provizoriu din prima zi a lunii următoare datei primirii de către depozitar, în conformitate cu articolul 484 din acordul de asociere, a: — notificării din partea Uniunii cu privire la încheierea procedurilor necesare în acest scop; precum și — notificării din partea Ucrainei cu privire la finalizarea procesului de ratificare în conformitate cu procedurile sale și cu legislația aplicabilă, fiind luată în considerare data care intervine ultima.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.