Recitale
(1) În temeiul articolului 9 din Regulamentul (UE) nr. 729/2014 al Consiliului (2), monedele comemorative emise în mod colectiv de toate statele membre a căror monedă este euro comemorează numai evenimente de cea mai mare importanță la nivel european, iar desenul lor nu trebuie să aducă atingere eventualelor cerințe constituționale ale acestor state membre.
(2) La 2 iulie 2019, pe baza propunerii subcomitetului privind moneda euro, Comitetul Economic și Financiar a aprobat principiul unei emiteri comemorative comune pentru 2022, cu ocazia celei de a 35-a aniversări a programului Erasmus.
(3) În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 651/2012, decizia cu privire la emiterea în mod colectiv de către toate statele membre a căror monedă este euro a unor monede comemorative cu un desen comun este luată de Consiliu,