Începe proba gratuită

Decizie 2019/1253 · CELEX 32019D1253

Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1253 a Comisiei din 22 iulie 2019 privind un proiect-pilot de punere în aplicare a dispozițiilor în materie de cooperare administrativă stabilite în Decizia 2001/470/CE a Consiliului de creare a unei Rețele Judiciare Europene în materie civilă și comercială prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne

Data act
22.07.2019
Intrare in vigoare
12.08.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_195_R_0007
Status
In vigoare
cooperare administrativă cooperare judiciară în materie civilă (UE) cooperare transfrontalieră flux transfrontier de date piață unică schimb de informații sistem de informații

Recitale

(1) Sistemul de informare al pieței interne („IMI” – Internal Market Information), înființat prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2012, este o aplicație software care poate fi accesată prin internet, dezvoltată de Comisie în cooperare cu statele membre cu scopul de a sprijini statele membre la punerea în aplicare a cerințelor privind schimbul de informații prevăzute în actele Uniunii prin instituirea unui mecanism centralizat de comunicare destinat să faciliteze schimbul transfrontalier de informații și asistența reciprocă.

(2) Decizia 2001/470/CE a Consiliului (2) stabilește obligații de cooperare pentru punctele de contact desemnate de statele membre. Punctele de contact sunt obligate să comunice utilizând cele mai adecvate mijloace tehnologice disponibile pentru a răspunde cât mai rapid și mai eficient posibil la cererile de cooperare.

(3) În conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Decizia 2001/470/CE, Comisia ține o evidență electronică securizată și cu acces limitat, pe baza informațiilor furnizate de punctele de contact. IMI facilitează îndeplinirea acestei obligații permițând autorităților competente să prelucreze cererile de cooperare și răspunsurile aferente. Astfel de cereri ar trebui să vizeze accesul la legislația străină și la instrumentele Uniunii referitoare la cooperarea în materie civilă și comercială în ceea ce privește obținerea de probe și notificarea sau comunicarea actelor.

(4) IMI ar putea fi un instrument eficace de punere în aplicare a dispozițiilor privind cooperarea stabilite în Decizia 2001/470/CE. Prin urmare, este necesar să se deruleze proiectul-pilot la care se face referire la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2012.

(5) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu a participat la adoptarea Deciziei 2001/470/CE, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale. Din acest motiv, termenul de „stat membru” ar trebui înțeles ca toate statele membre, cu excepția Danemarcei.

(6) În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2012, Comisia urmează să prezinte o evaluare a rezultatelor proiectului-pilot către Parlamentul European și Consiliu. Este necesar să se prevadă o dată până la care o astfel de evaluare ar trebui să fie prezentată.

(7) Informațiile privind statisticile referitoare la cererile de cooperare și la răspunsurile furnizate de Comisie în conformitate cu articolul 8 alineatul (4) din Decizia 2001/470/CE ar trebui să vizeze utilizarea IMI în cadrul proiectului-pilot.

(8) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului înființat prin articolul 24 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2012,

Articolul 1

Proiectul-pilot

Articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(e) și articolul 8 din Decizia 2001/470/CE fac obiectul unui proiect-pilot pentru a evalua dacă Sistemul de informare al pieței interne („IMI”) ar fi un instrument eficace pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind cooperarea administrativă prevăzute la articolele respective.

Articolul 2

Autoritățile competente

În scopul derulării proiectului-pilot, punctele de contact menționate la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2001/470/CE sunt considerate autorități competente. În sensul prezentei decizii, termenul de „stat membru” înseamnă toate statele membre, cu excepția Danemarcei.

Articolul 3

Cooperarea administrativă între autoritățile competente

În sensul cooperării detaliate la articolul 5 alineatul (2) literele (b)-(e) și la articolul 8 din Decizia 2001/470/CE, IMI oferă următoarea funcționalitate tehnică de bază: (a) transmiterea cererilor de informații necesare pentru o bună cooperare; (b) furnizarea răspunsurilor la cereri; (c) facilitarea coordonării prelucrării cererilor de cooperare în statul membru în cauză.

Articolul 4

Rolul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială

Comisia consultă Rețeaua Judiciară Europeană cu privire la următoarele aspecte: (a) instrumentele Uniunii referitoare la cooperarea în materie civilă și comercială, în legătură cu care se face schimb de informații în cadrul proiectului-pilot; (b) structura și categoriile de date care urmează să facă obiectul schimbului în cadrul proiectului-pilot; (c) formularele care trebuie puse în aplicare în cadrul IMI pentru cererile de informații și răspunsurile corespunzătoare; (d) evaluarea proiectului-pilot înainte de prezentarea acestuia Parlamentului European și Consiliului.

Articolul 5

Schimbul de statistici

Comisia furnizează Rețelei Judiciare Europene statistici și informații privind utilizarea IMI și funcționarea proiectului-pilot în sensul prezentei decizii.

Articolul 7

Intrare în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.