Începe proba gratuită

Decizie 2019/819 · CELEX 32019D0819(01)

Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 8 august 2019 privind publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a cererii de aprobare a unei modificări care nu este minoră a unui caiet de sarcini al unui produs, menționată la articolul 53 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește denumirea „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence” (DOP)

Data act
08.08.2019
Intrare in vigoare
08.09.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOC_2019_279_R_0003
Status
In vigoare
controlul calității produselor agricole denumire de origine a unui produs denumirea produsului etichetare Franța informarea consumatorilor Provence-Alpi-Coasta de Azur ulei de măsline

Articolul text

Text integral

(2019/C 279/03) COMISIA EUROPEANĂ, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare (1), în special articolul 50 alineatul (2) litera (a) coroborat cu articolul 53 alineatul (2), întrucât: DECIDE: Cererea de aprobare a unei modificări care nu este minoră a caietului de sarcini al produsului, menționată la articolul 10 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2014 al Comisiei, inclusiv documentul unic modificat și trimiterea la publicarea caietului de sarcini relevant al produsului, pentru denumirea înregistrată „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence” (DOP), figurează în anexa la prezenta decizie. În conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, publicarea prezentei decizii conferă dreptul de opoziție față de modificarea menționată la primul paragraf al prezentului articol în termen de trei luni de la data publicării prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. CERERE DE APROBARE A UNEI MODIFICĂRI CARE NU ESTE MINORĂ A CAIETULUI DE SARCINI AL UNEI DENUMIRI DE ORIGINE PROTEJATE/INDICAȚII GEOGRAFICE PROTEJATE Cerere de aprobare a unei modificări în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence” Nr. UE: PDO-FR-0050-AM01 – 16.8.2017 DOP ( X ) IGP ( ) 1. Grupul solicitant și interesul legitim „Syndicat AOP Huile d’olive et Olives de la Vallée des Baux-de-Provence” (SIOVB), o asociație profesională reglementată de Codul muncii, este alcătuită din producători de măsline, producători de măsline de masă și producători de ulei de măsline (aproximativ 1 100 de operatori). Asociația are un interes legitim să depună cererea. 2. Statul membru sau țara terță Franța 3. Rubrica din caietul de sarcini care face obiectul modificării (modificărilor) 4. Tipul modificării (modificărilor) 5. Modificare (modificări) Descrierea produsului Descrierea produsului a fost modificată și completată în caietul de sarcini și în documentul unic (care înlocuiește vechea fișă rezumat). Astfel, următoarea formulare inițială din caietul de sarcini și din fișa rezumat: „«Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence» este un ulei de măsline virgin care se caracterizează prin culoarea sa verde, onctuozitatea sa, gustul său dulce și persistența acestuia […]”, completată, doar în caietul de sarcini, prin următoarele elemente: „[…] persistența acestuia, cu note de unt, de migdale, de alune și confirmarea notelor aromatice apreciate prin miros (anghinare, tomată, măr, căpșună, prună, ciocolată).”, este înlocuită, prin urmare, de formularea următoare, în caietul de sarcini și în documentul unic (la punctul 3.2): „«Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence» este un ulei caracterizat prin prezența a cel puțin două dintre următoarele arome: iarbă proaspăt cosită, măr, sâmbure de migdală, anghinare crudă, alună proaspătă, frunză de tomată. Acestea sunt însoțite de note moderate de amar și de picant (denumite «iuțeală» în sensul prezentului caiet de sarcini). Nivelul gustului amar este mai mic sau egal cu 3, iar cel al gustului iute este cuprins între 1 și 3 pe scara organoleptică a Consiliului Oleicol Internațional (COI). Conținutul de acid oleic al acestuia este de cel mult 0,8 grame la 100 de grame. Produsul cu denumirea «Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence» urmată de mențiunea «olives maturées» («măsline maturate») este un ulei onctuos, caracterizat prin prezența a cel puțin două dintre aromele următoare: măsline confiate, măsline negre, pastă de măsline, cacao, ciuperci, anghinare fiartă, trufe, pâine cu drojdie. Aromele de pară fiartă, de mucegai sau metalice sunt excluse. Senzația este de gust dulce; nivelul gustului amar este mai mic sau egal cu 1, iar cel al gustului iute este mai mic sau egal cu 2 pe scara organoleptică a Consiliului Oleicol Internațional (COI). Conținutul de acid oleic al acestuia este de cel mult 1,5 grame la 100 de grame. În stadiul primei comercializări, indicele de peroxid este mai mic sau egal cu 16 miliechivalenți de oxigen peroxidic la 1 kg de ulei de măsline.” Într-adevăr, descrierea produsului a fost revizuită în scopul de a se ține mai bine seama de priceperea și practicile producătorilor. În urma acestei caracterizări ameliorate, se face diferența între denumirea „Huile d'olive de la Vallée des Baux-de-Provence” și aceeași denumire urmată de mențiunea „olives maturées” („măsline maturate”). Uleiul de măsline obținut din măsline maturate făcea deja obiectul înregistrării inițiale, care se baza pe o definiție destul de cuprinzătoare a produsului, dar nu era identificat ca atare. Introducerea acestei distincții se datorează dorinței manifestate de grupul solicitant de a caracteriza și a identifica mai bine produsul și de a oferi consumatorului informații clare. Pe baza unor controale efectuate după recunoașterea acestei denumiri, au fost identificate o serie de caracteristici analitice și senzoriale, în funcție de maturarea măslinelor înainte de prelucrare. Această descriere mai exactă a produsului se înscrie în contextul actual al dezvoltării pieței uleiului de măsline. Consumatorul a devenit un mai bun cunoscător al uleiului de măsline, iar această distincție răspunde cererii pieței. În realitate, înainte de 1950 aproximativ, echipamentul de extracție folosit și capacitățile limitate de producție ale preselor le impuneau producătorilor de ulei de măsline ca, pe durata sezonului, să depoziteze măslinele câteva zile înainte de a le putea presa. Dezvoltarea, după 1950, a preselor moderne a făcut posibilă eliminarea acestei etape prealabile de maturare a măslinelor. Producătorii de ulei de măsline din Vallée des Baux-de-Provence au păstrat însă obiceiul de a lăsa măslinele să se matureze câteva zile înainte de a le presa, pentru o parte din uleiul produs. Mai exact: În ceea ce privește caracteristicile aromatice ale uleiurilor, acestea sunt diferențiate și revizuite, înlocuind descrierea inițială a produsului. Nu se mai face distincție între savorile percepute în gură și parfumurile resimțite prin mirosire, deoarece toate aceste arome pot fi percepute atât gustativ, cât și olfactiv. În plus, unele dintre aceste arome definesc uleiul de măsline fabricat fără maturarea prealabilă a măslinelor, în timp ce celelalte descriu mai mult uleiul de măsline provenit din măsline maturate. Experiența mai multor ani de analize senzoriale asupra produsului a permis, așadar, reajustarea descrierii profilului organoleptic al acestor uleiuri. Astfel, aromele sau parfumurile cu note de unt, căpșuni și prune nu sunt printre cele mai caracteristice. Prin urmare, acestea sunt eliminate. Pentru uleiul de măsline fabricat fără maturarea prealabilă a măslinelor, aroma de migdale trebuie să fie înlocuită cu cea de „sâmbure de migdală”, mai exactă. Aroma de alună este, în realitate, cea de alună proaspătă, iar parfumul de anghinare este cel de anghinare crudă. De asemenea, aroma de tomate corespunde mai exact unei arome de frunză de tomate. Aroma de măr rămâne caracteristică și este necesar să se adauge aroma de iarbă proaspăt cosită. Prezența a cel puțin două dintre aceste arome asigură specificitatea produsului. În plus, acest ulei nu prezintă o onctuozitate deosebită. Prin urmare, caracterul onctuos al uleiului indicat inițial fără nicio distincție nu este reluat în descrierea uleiului de măsline fără maturarea prealabilă a măslinelor. În schimb, acesta caracterizează uleiul obținut din „măsline maturate”. Într-adevăr, această tehnică de fabricare conferă uleiului o onctuozitate deosebită, care este menționată în descrierea acestui ulei. Referitor la uleiul de măsline fabricat după maturarea prealabilă a măslinelor. Trebuie, de asemenea, să se înlocuiască aroma de ciocolată indicată inițial cu cea de cacao, mai exactă, și să se completeze această descriere cu prezența unor arome foarte caracteristice, de măsline confiate, de măsline negre, de pastă de măsline, de ciuperci, de anghinare fiartă, de trufe și de pâine cu drojdie. Prezența a cel puțin două dintre aceste arome asigură specificitatea produsului, iar excluderea aromelor de pară fiartă, de mucegai sau metalice permite îndepărtarea uleiurilor necorespunzătoare. Culoarea uleiului nu a fost considerată caracteristică. Aceasta nu prezintă nicio legătură cu caracteristicile organoleptice ale produsului, de aceea referirea la culoarea verde a fost eliminată. În cele din urmă, aceste uleiuri sunt caracterizate, de asemenea, prin nivelurile gusturilor amar și picant care, prin urmare, sunt adăugate în caietul de sarcini: Indicarea caracterului „virgin” al uleiului este eliminată, dat fiind că acest caracter este legat de caracteristicile analitice ale uleiului și că uleiul poate fi inclus în categoria „virgin” sau „extravirgin”. Aria geografică Definirea ariei geografice a produsului „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence” este modificată în caietul de sarcini și în documentul unic (vechea „fișă rezumat”). Astfel, următorul text inițial din caietul de sarcini și din fișa rezumat: „Aria geografică delimitată a uleiului de măsline cu denumirea de origine controlată «Huile d’olive de la Vallée des Baux de Provence» este situată în interiorul următoarelor comune din departamentul Bouches-du-Rhône: Arles, Aureille, Les Baux-de-Provence, Eygalières, Eyguières, Fontvieille, Lamanon, Maussane-les-Alpilles, Mouries, Le Paradou, Saint-Martin de Crau, Orgon, Saint-Etienne du Grès, Saint-Rémy de Provence, Senas, Tarascon.” se înlocuiește cu următoarele texte: În documentul unic (punctul 4): „Aria geografică este situată în interiorul teritoriului următoarelor comune din departamentul Bouches-du-Rhône: Comune incluse în totalitate: Les Baux-de-Provence, Maussane-les-Alpilles, Paradou; Comune incluse parțial: Arles, Aureille, Eygalières, Eyguières, Fontvieille, Lamanon, Mas-Blanc-des-Alpilles, Mouriès, Orgon, Saint-Etienne-du-Grès, Saint-Martin-de-Crau, Saint-Rémy-de-Provence, Sénas, Tarascon.” Și în caietul de sarcini: „Toate operațiunile, de la producerea măslinelor până la prelucrarea lor în ulei de măsline, sunt efectuate în aria geografică a uleiului de măsline, situată în interiorul teritoriului următoarelor comune din departamentul Bouches-du-Rhône: Comune incluse în totalitate: Les Baux-de-Provence, Maussane-les-Alpilles, Le Paradou; Comune incluse parțial: Arles, Aureille, Eygalières, Eyguières, Fontvieille, Lamanon, Mas-Blanc-des-Alpilles, Mouriès, Orgon, Saint-Etienne-du-Grès, Saint-Martin-de-Crau, Saint-Rémy-de-Provence, Sénas, Tarascon. La primăria fiecăreia dintre comunele interesate a fost depus un document cartografic care definește limitele ariei geografice, astfel cum a fost aprobată de comitetul național responsabil cu produsele agroalimentare din cadrul Institutului național pentru origine și calitate (Institut national de l’origine et de la qualité – INAO), cu ocazia reuniunii sale din 20 iunie 2013, la propunerea comisiei de experți numite în acest scop.” Perimetrul ariei geografice este extins la părți de comune deja cuprinse în aria geografică, precum și la o nouă comună învecinată, și anume „Mas-Blanc-des-Alpilles” (parțial). Aceste adăugiri privesc toate comunele din aria geografică, cu excepția comunei „Les Baux-de-Provence”, care este deja inclusă în totalitate în aria geografică. Aceste părți de comune adăugate în perimetrul ariei geografice răspund acelorași criterii geologice, pedologice, climatice și florale de delimitare precum restul ariei care beneficiază de denumirea de origine. Această delimitare permite, de asemenea, includerea unui nou producător de măsline de masă în denumirea de origine. Se adaugă data aprobării acestei delimitări (20 iunie 2013), ca urmare a deciziei luate de comitetul național responsabil pentru produsele agroalimentare din cadrul INAO, care are competența de a aproba revizuirea unei arii geografice la nivel național. Se adaugă, în plus, faptul că măslinele provin din măsline recoltate de pe parcele identificate conform modalităților descrise în continuare. Astfel, în caietul de sarcini se adaugă următoarea formulare: „Uleiurile de măsline provin din măsline recoltate de pe parcele identificate, situate în aria de producție definită mai sus. Parcelele sunt identificate pe baza criteriilor legate de locurile de amplasare a parcelelor, stabilite de comitetul național responsabil cu produsele agroalimentare din cadrul INAO cu ocazia reuniunii sale din 21 februarie 2013, după obținerea avizului comisiei de experți numite în acest scop de către comitetul național respectiv. Orice producător care dorește să identifice o parcelă transmite o cerere în acest sens serviciilor din cadrul INAO, cu ajutorul unui formular care este conform cu modelul aprobat de directorul INAO, înainte de data de 31 mai care precedă prima recoltă de măsline cu denumire de origine, și se angajează să respecte criteriile referitoare la locul de amplasare. Lista noilor parcele identificate se aprobă în fiecare an de către comitetul național competent din cadrul INAO, după obținerea avizului comisiei de experți menționate mai sus. Lista parcelelor identificate, precum și criteriile de identificare pot fi consultate contactând serviciile INAO și grupul vizat.” Această procedură permite structurilor de control să enumere toate parcelele adecvate pentru obținerea produsului cu denumire de origine pentru un anumit an. În plus, se adaugă următoarele formulări în caietul de sarcini și în documentul unic (vechea fișă rezumat): La punctul 3.4 din documentul unic: „Toate operațiunile, de la producerea măslinelor până la prelucrarea lor în ulei de măsline, sunt realizate în cadrul ariei geografice delimitate.” În caietul de sarcini: „Toate operațiunile, de la producerea măslinelor până la prelucrarea lor în ulei de măsline, sunt realizate în aria geografică a uleiului de măsline, situată în interiorul teritoriului următoarelor comune din departamentul Bouches-du-Rhône: […]”. Nu se adaugă nicio etapă obligatorie nouă în aria geografică, însă informațiile privind etapele care trebuie să se desfășoare în aria geografică nu erau indicate în mod clar în vechea fișă rezumat și în caietul de sarcini. De altfel, se adaugă, doar în caietul de sarcini, referințele cartografice utilizate pentru definirea ariei geografice. Acestea sunt formulate după cum urmează: „La primăria fiecăreia dintre comunele interesate a fost depus un document cartografic care definește limitele ariei geografice, astfel cum a fost aprobată de comitetul național responsabil cu produsele agroalimentare din cadrul Institutului național pentru origine și calitate (Institut national de l’origine et de la qualité – INAO), cu ocazia reuniunii sale din 20 iunie 2013, la propunerea comisiei de experți numite în acest scop.” Este vorba despre date cartografice furnizate de Institutul național de informare geografică și forestieră (Institut national de l’information géographique et forestière – IGN), care pot fi transferate pe alte suporturi informatice, spre deosebire de hărțile cadastrale utilizate inițial. În conformitate cu procedurile naționale în vigoare, în cazul unei cereri de modificare a caietului de sarcini, comitetul național pentru denumirile de origine din sectorul laptelui, al produselor agroalimentare și al silviculturii din cadrul Institutului național pentru origine și calitate (INAO) are competența de a se pronunța cu privire la cerere, înainte de transmiterea acesteia către Comisia Europeană. Cu toate acestea, modificarea nu se aplică decât după ce este înregistrată la nivel european. Dovada originii Se elimină în întregime următoarele texte inițiale din această rubrică a caietului de sarcini și a documentului unic (vechea fișă rezumat): În caietul de sarcini: „Alături de cereale și de vița-de-vie, măslinul a făcut întotdeauna parte din cele trei culturi esențiale din Provence. În regiunea Vallée des Baux-de-Provence, sectorul oleicol a ocupat întotdeauna o poziție predominantă, în pofida concurenței din partea importurilor și a abandonării cultivării măslinilor în favoarea grădinăritului ca urmare a construirii unor canale de irigație. În 1786, abatele Couture menționa, în tratatul său, că una dintre particularitățile regiunii Vallée des Baux-de-Provence consta în marea sa bogăție de soiuri de măsline și că există cel puțin șase soiuri principale. Este vorba despre aceleași soiuri care sunt utilizate astăzi pentru obținerea produsului cu denumire de origine controlată Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence. Uleiul de măsline din regiunea Vallée des Baux își datorează, de asemenea, notorietatea eforturilor depuse cu mai mult de douăzeci de ani în urmă de domnul Cornille, Președintele Moulin Coopératif de Maussane, presă instalată din secolul al XVI-lea, și voinței producătorilor de ulei de măsline din această regiune care au pus în valoare denumirea «Vallée des Baux-de-Provence». Astăzi, uleiul de măsline din Vallée des Baux se bucură de o notorietate de necontestat. Ca dovadă a acestui fapt, este suficient să se observe rapiditatea desfacerii producției de ulei în fiecare an, în pofida unui preț relativ ridicat, datorat unor condiții de producție exigente. Vallée des Baux-de-Provence reprezintă, cu o producție medie anuală de 400 de tone de ulei de măsline, 20 % din producția franceză. Importanța acestei producții se remarcă în peisajul în care măslinii perfect îngrijiți fac parte integrantă din situl excepțional al Baux-de-Provence.” În fișa rezumat: „În regiunea Vallée des Baux de Provence, sectorul oleicol a ocupat întotdeauna o poziție predominantă. În 1786, abatele Couture menționa că una dintre particularitățile regiunii Vallée des Baux-de-Provence consta în marea sa bogăție de soiuri de măsline și că există cel puțin șase soiuri principale. Este vorba despre aceleași soiuri care sunt utilizate astăzi pentru obținerea produsului cu denumire de origine controlată Huile d’olive de la Vallée des Baux de Provence. Uleiul de măsline din regiunea Vallée des Baux își datorează, de asemenea, notorietatea eforturilor depuse în cursul anilor 1970 de Moulin Coopératif de Maussane, presă instalată din secolul al XVI-lea, și voinței comune a producătorilor de ulei de măsline din această regiune de a pune în valoare denumirea «Vallée des Baux de Provence». Importanța acestei producții se remarcă în peisajul în care măslinii perfect îngrijiți fac parte integrantă din situl excepțional al Baux de Provence.” Într-adevăr, având în vedere evoluțiile legislative și reglementările naționale, rubrica „Elemente care dovedesc că produsul este originar din aria geografică” din caietul de sarcini și din fișa rezumat (punctul 4.4 „Dovada originii”), care includea numai elemente referitoare la „legătura cu locul de origine”, a fost modificată și include în prezent doar dispoziții privind obligațiile de declarare și ținerea de registre cu privire la trasabilitatea produsului și la monitorizarea condițiilor de producție din caietul de sarcini. Prin urmare, au fost adăugate diferite paragrafe care înlocuiesc paragrafele anterioare referitoare la istoricul și la notorietatea produsului. Noua formulare propusă descrie documentele introduse pentru a permite monitorizarea și controlul produsului cu denumire de origine: declarația de identificare a operatorilor, declarația privind lipsa intenției de a produce, integral sau parțial, produsul cu denumire de origine pentru un anumit an, registrul de cultură, registrele de manipulare a măslinelor (ca materie primă) și a uleiurilor de măsline, declarația anuală de recoltare a măslinelor, declarația anuală de prelucrare (cunoscută, de asemenea, sub denumirea de „declarație de producție”) a uleiurilor de măsline, declarația de introducere pe piață (cunoscută, de asemenea, sub denumirea de „declarație de revendicare”) a uleiurilor de măsline cu denumire de origine, declarația anuală privind stocurile de uleiuri de măsline cu denumire de origine. Paragraful are următoarea formulare: „Întreaga procedură este completată de examinări analitice și organoleptice efectuate prin eșantionare pe produsul finit ambalat sau care este gata de a fi ambalat, care permit asigurarea calității și a coerenței cu descrierea produsului definită la punctul 2 de mai sus.” Într-adevăr, scopul este de a efectua o scurtă descriere a naturii produsului și a sistemului de control al produsului pus în aplicare. Metoda de obținere Legătura cu aria geografică În caietul de sarcini, precum și în documentul unic (sau în vechea fișă rezumat), legătura a fost rescrisă în întregime. Este vorba, în principal, despre adăugiri care nu modifică baza legăturii de cauzalitate dintre particularitățile ariei geografice și caracteristicile specifice ale produsului descris inițial. Etichetarea Următoarele dispoziții inițiale din caietul de sarcini înregistrat și din fișa rezumat: „Etichetele uleiurilor cu denumirea de origine controlată «huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence» trebuie să conțină: În cazul în care pe etichetă apare, independent de adresă, denumirea unei exploatații sau a unei mărci, titlul denumirii este repetat între cuvintele «Appellation» și «Contrôlée». Aceste mențiuni sunt grupate în cadrul aceluiași câmp vizual pe aceeași etichetă. Ele sunt prezentate cu caractere clare, lizibile, indelebile și suficient de mari pentru a ieși în evidență pe fondul pe care sunt imprimate și pentru a se putea distinge clar de ansamblul altor indicații scrise și desene.” se înlocuiesc, în caietul de sarcini și în documentul unic, cu următoarele dispoziții: „În afara mențiunilor obligatorii prevăzute de legislația privind etichetarea și prezentarea produselor alimentare, etichetarea uleiului care beneficiază de denumirea de origine «Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence» include următoarele: Aceste indicații sunt grupate în cadrul aceluiași câmp vizual și pe aceeași etichetă. Ele sunt prezentate cu caractere clare, lizibile, indelebile și suficient de mari pentru a ieși în evidență pe fondul pe care sunt imprimate și pentru ca aceste indicații să se poată distinge clar de ansamblul altor indicații scrise și desene.” Într-adevăr, mențiunile privind etichetarea specifice denumirii au fost puse în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1151/2012, cu eliminarea referinței la AOC (DOC) sau „appellation d’origine contrôlée” („denumire de origine controlată”) și înlocuirea acesteia cu mențiunile europene „appellation d’origine protégée” („denumire de origine protejată”) sau „AOP” („DOP”). În plus, s-a adăugat o dispoziție referitoare la aplicarea obligatorie a mențiunii complementare „olives maturées” („măsline maturate”), pentru uleiurile obținute prin această metodă, în scopul unei mai bune informări a consumatorului. Cerințe naționale Rubrica „Cerințe naționale” se modifică în conformitate cu evoluțiile legislației și reglementărilor naționale. Se elimină trimiterea la decretul din 27 august 1997 de recunoaștere a denumirii de origine controlate pe teritoriul francez și se adaugă un tabel cu principalele puncte care trebuie verificate, însoțite de valorile lor de referință și de metoda de evaluare. Altele Rubricile „serviciul competent al statului membru”, „Grup solicitant” și „Referințe privind structurile de control” au fost actualizate denumirea și coordonatele structurilor oficiale de control vizate, precum și cele ale grupului. În ceea ce privește componența grupului și statutul său legal, acestea nu au suferit modificări de fond. Grupul reunește în continuare producători de măsline, producători de măsline de masă și producători de ulei de măsline. DOCUMENT UNIC „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence” Nr. UE: PDO-FR-0050-AM01 – 16.8.2017 DOP ( X ) IGP ( ) 1. Denumirea (denumirile) „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence” 2. Statul membru sau țara terță Franța 3. Descrierea produsului agricol sau alimentar 3.1. Tipul de produs Clasa 1.5. Uleiuri și grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) 3.2. Descrierea produsului căruia i se aplică denumirea de la punctul 1 „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence” este un ulei caracterizat prin prezența a cel puțin două dintre aromele următoare: iarbă proaspăt cosită, măr, sâmbure de migdală, anghinare crudă, alună proaspătă, frunză de tomată. Acestea sunt însoțite de note moderate de amar și de picant (denumite „iuțeală” în sensul prezentului caiet de sarcini). Nivelul gustului amar este mai mic sau egal cu 3, iar cel al gustului iute este cuprins între 1 și 3 pe scara organoleptică a Consiliului Oleicol Internațional (COI). Conținutul în acid oleic al acestuia este de maximum 0,8 grame la 100 de grame. Denumirea „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence” urmată de mențiunea „olives maturées” („măsline maturate”) este un ulei onctuos, caracterizat prin prezența a cel puțin două dintre aromele următoare: măsline confiate, măsline negre, pastă de măsline, cacao, ciuperci, anghinare fiartă, trufe, pâine cu drojdie. Aromele de pară fiartă, de mucegai sau metalice sunt excluse. Senzația este de gust dulce; nivelul gustului amar este mai mic sau egal cu 1, iar cel al gustului iute este mai mic sau egal cu 2 pe scara organoleptică a Consiliului Oleicol Internațional (COI). Conținutul în acid oleic al acestuia este de maximum 1,5 grame la 100 de grame. Pentru cele două tipuri de ulei, în stadiul primei comercializări, indicele de peroxid este mai mic sau egal cu 16 miliechivalenți de oxigen peroxidic la 1 kg de ulei de măsline. 3.3. Hrană pentru animale (doar în cazul produselor de origine animală) și materii prime (doar în cazul produselor prelucrate) „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence” este obținut din măsline sau din uleiuri provenite din cel puțin două dintre soiurile următoare: Salonenque, Aglandau, Grossane și Verdale des Bouches-du-Rhône, reprezentând împreună 80 % până la 100 % din soiurile prezente în parcelele care produc denumirea de origine. Soiul Picholine și alte soiuri locale diverse pot completa această componență. 3.4. Etape specifice ale producției care trebuie să se desfășoare în aria geografică delimitată Toate operațiunile, de la producția de măsline până la fabricarea uleiului de măsline, se desfășoară în aria geografică delimitată. 3.5. Norme specifice privind felierea, răzuirea, ambalarea etc. ale produsului la care se referă denumirea înregistrată — 3.6. Norme specifice privind etichetarea produsului la care se referă denumirea înregistrată În afara mențiunilor obligatorii prevăzute de legislația privind etichetarea și prezentarea produselor alimentare, etichetarea uleiurilor care beneficiază de denumirea de origine „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence” include următoarele: Aceste indicații sunt grupate în cadrul aceluiași câmp vizual și pe aceeași etichetă. Ele sunt prezentate cu caractere clare, lizibile, indelebile și suficient de mari pentru a ieși în evidență pe fondul pe care sunt imprimate și pentru ca aceste indicații să se poată distinge clar de ansamblul altor indicații scrise și desene. 4. Delimitarea concisă a ariei geografice Aria geografică este situată în interiorul teritoriului următoarelor localități din departamentul Bouches-du-Rhône: Comune incluse în totalitate: Les Baux-de-Provence, Maussane-les-Alpilles, Paradou; Comune incluse parțial: Arles, Aureille, Eygalières, Eyguières, Fontvieille, Lamanon, Mas-Blanc-des-Alpilles, Mouriès, Orgon, Saint-Etienne-du-Grès, Saint-Martin-de-Crau, Saint-Rémy-de-Provence, Sénas, Tarascon. 5. Legătura cu aria geografică Aria geografică face parte din masivul Alpilles, din marginile sale coluviale și din marginea de nord a câmpiei Crau. Lanțul Alpilles (cu o altitudine maximă de 400 m) se întinde de la vest la est pe o distanță de aproximativ treizeci de kilometri, reunind dealurile calcaroase cele mai tipice din Provence, situate între fluviul Ron, râul Durance și câmpia Crau. Acest masiv formează lanțul cel mai vestic din anticlinalele provensale. Este un masiv erodat, cu relief pitoresc și coaste teșite, constând în principal în roci calcaroase din Cretacic și Jurasic în partea sa sudică. Aria geografică prezintă următoarele caracteristici climatice: Aria geografică este constituită dintr-un masiv erodat cu relief pitoresc, având la bază în principal formațiuni calcaroase și marne din Cretacicul inferior, precum și calcare dolomitice din Jurasic în partea sa sudică. Solurile caracteristice ale ariei geografice sunt pietroase (fiind alcătuite din pietriș în procent de 40 % până la 80 %), calcaroase cu textură nisipos-lutoasă sau nisipos-lutos-argiloasă în masivul Alpilles și pe marginile coluviale. Marginea de nord a vechii câmpii Crau, care este cunoscută încă sub numele de „Crau d’Eyguières”, prezintă soluri feruginoase roșii foarte pietroase (30-60 cm de pietriș silicios la suprafață), îmbogățite cu coluvii calcaroase produse de eroziunea coastelor sudice ale masivului Alpilles. Plantațiile de măslini din masivul Alpilles sunt situate în principal pe soluri pietroase și calcaroase, dezvoltate pe glacis-uri de piemont, pe depozite de „grèzes litées”, pe coluviile mai mult sau mai puțin groase care umplu vâlcelele. Textura fracției fine este, în general, nisipos-lutoasă și, mai rar, nisipos-lutos-argiloasă. Conținutul de calcar total, care se situează, în medie, între 20 % și 30 %, poate ajunge până la 40 %, iar conținutul de calcar activ depășește rareori 8 %. PH-ul solului variază între 8 și 8,5. Alături de cereale și de vița-de-vie, măslinul a făcut întotdeauna parte din cele trei culturi esențiale din Provence. În regiunea Vallée des Baux-de-Provence, sectorul oleicol a ocupat întotdeauna o poziție predominantă, în pofida concurenței din partea importurilor și a abandonării cultivării măslinilor în favoarea grădinăritului ca urmare a construirii unor canale de irigație. În 1786, abatele Couture menționa, în tratatul său, că una dintre particularitățile regiunii Vallée des Baux-de-Provence consta în marea sa bogăție de soiuri de măsline și că există cel puțin șase soiuri principale. Este vorba despre aceleași soiuri care sunt utilizate astăzi pentru obținerea produsului cu denumirea de origine „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence”. Oamenii au selectat, de-a lungul secolelor, soiurile și sectoarele cele mai adaptate. Livezile de măslini sunt localizate, în principal, pe versanții nord și sud în poziție de piemont, în principalele sinclinale din Fontvieille, din Baux-de-Provence, în vâlceaua cu direcția generală vest-est din Maussane-les-Alpilles, Mouriés, Aureille și în partea nordică a câmpiei Crau d’Eyguières. Soiurile prezente majoritar sunt Aglandau (denumit, de asemenea, pe plan local Berruguette), Grossane, Salonenque și Verdale des Bouches-du-Rhône. Înainte de apariția instalațiilor moderne performante de extragere a uleiului, cum sunt „lanțurile continue”, măslinele trebuiau să fie păstrate câteva zile în poduri, înainte de a fi presate de presele tradiționale. Maturarea măslinelor astfel obținută, care se traducea printr-o ușoară fermentare, facilita acțiunea preselor și conducea la obținerea unui ulei apreciat, nici iute și nici amar, cu arome tipice de măsline confiate, de măsline negre, de anghinare fiartă. Păstrarea măslinelor timp de câteva zile înainte de presare era indusă, de asemenea, de incapacitatea preselor de a presa, cu ajutorul acestor instalații, măslinele pe măsură ce acestea erau livrate. Cu toate acestea, la începutul campaniei, primele măsline aduse puteau fi presate rapid (în aceeași zi sau în ziua următoare) și, în acest caz, produceau un ulei de măsline care putea fi calificat drept „tânăr” și care era, de asemenea, foarte apreciat pentru gustul său mai amar, mai iute și pentru aromele sale mai „verzi”, de iarbă proaspăt cosită sau de frunză de tomate. Ulterior, presele din Vallée des Baux de Provence s-au echipat cu instalații moderne de presare, dar au păstrat cele două moduri de fabricare a uleiurilor de măsline (cu sau fără maturare prealabilă a măslinelor) pentru a continua să producă aceste două tipuri de ulei diferite. Specificitatea produsului „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence” este legată de: În această zonă de dealuri, solurile calcaroase, puțin colorate și pietroase, prezintă o înaltă putere calorifică, o aerare și o permeabilitate mare, care favorizează producția de măsline. Protejată de lanțul Alpilles, regiunea Vallée des Baux-de-Provence este puțin expusă la ceață, care afectează formarea măslinelor și favorizează bolile criptogamice. Regiunea Vallée des Baux-de-Provence constituie, prin urmare, o zonă de predilecție pentru producția de măsline. Caracteristicile climatice și pedologice ale ariei geografice explică, de asemenea, alegerea soiurilor folosite majoritar pentru „Huile d’olive de la Vallée des Baux-de-Provence”. Salonenque este un soi adaptat perfect la solurile calcaroase, pietroase și puțin adânci, precum și la verile secetoase și la vânt. Fructele se coc foarte devreme, iar producția de ulei este foarte ridicată; acestea sunt utilizate, de asemenea, pentru denumirea de origine „Olives vertes cassées de la Vallée des Baux-de-Provence”. Aglandau sau „Berruguette”, un soi mai sensibil la secetă decât Salonenque, s-a impus datorită rezistenței la frig și la vânt, coacerii sale mai tardive, adaptată climei locale, precum și datorită calității uleiului său bogat în polifenoli. Acesta este un soi larg răspândit în regiunea Provence. Grossane se dezvoltă bine în solurile cu un regim hidric bun, prezente în aria geografică. Fructele sale, care se coc rapid, sunt utilizate în special pentru a obține produsul cu denumirea de origine „Olives noires de la Vallée des Baux de Provence”, dar intră, de asemenea, în mod tradițional în compoziția uleiului de măsline. Verdale des Bouches du Rhône este un soi tipic în regiune, care s-a impus prin rezistența la frig și prin calitatea uleiului său. Amestecul de soiuri, în proporții diferite în funcție de practicile preselor, asociat cu practicile de maturare mai mult sau mai puțin semnificativă a măslinelor înainte de presare și cu caracteristicile specifice ale zonei, stau la baza tuturor specificităților produsului „Huile de la Vallée des Baux-de-Provence”. Trimitere la publicarea caietului de sarcini [articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf din prezentul regulament] https://info.agriculture.gouv.fr/gedei/site/bo-agri/document_administratif-b5a8bded-9a2c-4d84-8796-89e85a59f025

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.