Recitale
(1) Consorțiul pentru o infrastructură europeană de cercetare destinată biologiei structurale integrate (Instruct-ERIC) a fost instituit prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1213 a Comisiei (2). În conformitate cu articolul 3 din statutul său, Consorțiul are sediul statutar în Regatul Unit.
(2) La 29 martie 2017, Regatul Unit și-a notificat intenția de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. La 11 aprilie 2019, Consiliul European a decis să prelungească până la 31 octombrie 2019 termenul prevăzut la articolul 50 alineatul (3) din TUE, care fusese prelungit deja prin Decizia (UE) 2019/476 a Consiliului European (3). Decizia Consiliului European va înceta să se aplice la 31 mai 2019, în eventualitatea în care Regatul Unit nu organizează alegeri pentru Parlamentul European în conformitate cu legislația aplicabilă a Uniunii și nu ratifică acordul de retragere până la 22 mai 2019. În cazul în care Regatul Unit ratifică acordul de retragere înainte de 31 octombrie 2019, retragerea va avea loc în prima zi a lunii care urmează încheierii procedurilor de ratificare.
(3) După data retragerii și fără a aduce atingere dispozițiilor unui acord de retragere, Regatul Unit va fi considerat țară terță în sensul articolului 2 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 723/2009.
(4) Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 723/2009 prevede că sediul statutar al unui ERIC este situat pe teritoriul unui membru care este un stat membru sau o țară asociată.
(5) În temeiul articolului 11 din Regulamentul (CE) nr. 723/2009, Comisia a primit din partea Instruct-ERIC propunerea de modificare a articolului 3 din statut, pentru a se ține cont de cazul în care Regatul Unit ar deveni țară terță în sensul Regulamentului (CE) nr. 723/2009.
(6) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 723/2009,