Recitale
(1) La 29 martie 2017, Regatul Unit a transmis notificarea intenției sale de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). La 22 martie 2019, Consiliul European a adoptat, de comun acord cu Regatul Unit, Decizia (UE) 2019/476 (2) privind prelungirea termenului în temeiul articolului 50 alineatul (3) din TUE. În conformitate cu această decizie, în cazul în care Acordul privind retragerea nu este aprobat de Camera Comunelor până cel târziu la 29 martie 2019, termenul prevăzut la articolul 50 alineatul (3) din TUE se prelungește până la 12 aprilie 2019. Întrucât Acordul privind retragerea nu a fost aprobat până la 29 martie 2019, legislația Uniunii va înceta să se aplice în cazul și pe teritoriul Regatului Unit de la data de 13 aprilie 2019 (denumită în continuare „data retragerii”).
(2) Articolul 29 din Directiva 96/23/CE prevede ca țările terțe din care statele membre sunt autorizate să importe animale și produse de origine animală reglementate prin directiva respectivă să prezinte planuri de monitorizare a reziduurilor care să ofere garanțiile necesare (denumite în continuare „planurile”). Planurile ar trebui să includă cel puțin grupele de reziduuri și de substanțe enumerate în anexa I la directiva menționată mai sus.
(3) Decizia 2011/163/UE a Comisiei (3) aprobă planurile prezentate de anumite țări terțe cu privire la anumite animale și produse de origine animală enumerate în anexa la decizia respectivă.
(4) Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a prezentat Comisiei planurile pentru această țară și pentru teritoriile dependente ale Coroanei Britanice cu privire la bovine, ovine/caprine, porcine, ecvidee, păsări de curte, acvacultură, lapte, ouă, iepuri, vânat sălbatic, vânat de crescătorie și miere. Planurile respective oferă garanții suficiente și ar trebui aprobate.
(5) Prin urmare, pentru a se evita orice perturbare inutilă a schimburilor comerciale după data retragerii, Regatul Unit și teritoriile dependente ale Coroanei Britanice ar trebui incluse în lista țărilor terțe pentru care planurile sunt aprobate, stabilită în Decizia 2011/163/UE. Prin urmare, anexa la Decizia 2011/163/UE ar trebui modificată în consecință.
(6) Prezenta decizie ar trebui să se aplice de la 13 aprilie 2019, cu excepția cazului în care legislația Uniunii continuă să se aplice la data respectivă în cazul și pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,