Recitale
(1) În temeiul articolului 54 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului (1), în cazurile în care se prevede ca echipele europene de poliție de frontieră și gardă de coastă să fie trimise într-o țară terță în acțiuni în care membrii echipelor vor avea competențe executive sau în cadrul altor acțiuni în țările terțe care impun acest lucru, Uniunea încheie un acord privind statutul cu țara terță în cauză. Un astfel de acord privind statutul ar trebui să cuprindă toate aspectele necesare pentru desfășurarea acțiunilor.
(2) La 21 februarie 2017, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocieri cu Republica Serbia în vederea încheierii unui acord privind statutul referitor la acțiunile desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în Republica Serbia.
(3) Negocierile referitoare la acordul privind statutul au început la 7 aprilie 2017 și au fost finalizate cu succes la 20 septembrie 2018 prin parafarea Acordului privind statutul dintre Uniunea Europeană și Republica Serbia referitor la acțiunile desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în Republica Serbia (denumit în continuare „acordul”).
(4) Prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului (2); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(5) Prezenta decizie reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (3); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(6) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece prezenta decizie constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezenta decizie, dacă o va pune în aplicare în legislația sa națională.
(7) Prin urmare, acordul ar trebui semnat, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară și a aprobării declarațiilor anexate,