Recitale
(1) Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la 15 mai 2018, Polonia a solicitat o autorizație de a introduce o măsură specială de derogare de la articolul 226 din Directiva 2006/112/CE pentru a aplica un mecanism de plată defalcată (denumită în continuare „măsura specială”). Măsura specială ar trebui să impună includerea unei declarații speciale potrivit căreia taxa pe valoarea adăugată (TVA) trebuie plătită în contul blocat de TVA al furnizorului pentru facturile emise în legătură cu livrarea de bunuri și prestarea de servicii care prezintă risc de fraudă și care, în general, cad sub incidența mecanismului de taxare inversă și a răspunderii solidare în Polonia. Polonia a solicitat măsura specială pentru o perioadă de trei ani, de la 1 ianuarie 2019 până la 31 decembrie 2021.
(2) În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a transmis cererea Poloniei celorlalte state membre, prin scrisorile din data de 3 septembrie 2018. Prin scrisoarea din 4 septembrie 2018, Comisia a informat Polonia că dispune de toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.
(3) Polonia a adoptat deja numeroase măsuri pentru combaterea fraudei. Aceasta a introdus mecanismul de taxare inversă și răspunderea solidară a furnizorului și a clientului, fișierul standard de audit, norme mai stricte pentru înregistrarea în scopuri de TVA și radierea persoanelor impozabile, creșterea numărului de audituri, printre altele. Cu toate acestea, Polonia consideră că măsurile respective sunt insuficiente pentru a preveni frauda în materie de TVA.
(4) Polonia este de părere că aplicarea măsurii speciale va elimina frauda în materie de TVA. Dat fiind faptul că, potrivit mecanismului de plată defalcată, valoarea TVA-ului depus într-un cont separat de TVA al unui furnizor (persoană impozabilă) poate fi utilizată exclusiv în scopuri restrânse, și anume pentru plata TVA-ului datorat autorităților fiscale sau plata TVA-ului corespunzător facturilor primite de la furnizori, acest sistem este o garanție mai bună că autoritățile fiscale vor încasa întreaga valoare a TVA-ului care ar trebui transferată de persoana impozabilă către Trezoreria Statului din Polonia.
(5) Polonia a introdus mecanismul voluntar de plată defalcată la 1 iulie 2018. Polonia consideră că, în domeniile expuse în mod deosebit fraudei în materie de TVA, ar trebui introdusă măsura specială. Respectivele domenii sunt reprezentate de sectoare economice precum oțelul, deșeurile metalice, echipamentele electronice, aurul, metalele neferoase, carburanții și materialele plastice. Respectivele domenii sunt, în general, supuse mecanismului de taxare inversă și răspunderii solidare a furnizorului și a clientului în Polonia.
(6) Măsura specială se va aplica în legătură cu livrările de bunuri și prestările de servicii enumerate în anexă, efectuate între întreprinderi (B2B), și va viza exclusiv transferurile bancare electronice.
(7) În cazul excedentului de taxă aferentă intrărilor în raport cu taxa aferentă ieșirilor, care este recunoscut de furnizor în declarația de TVA ca sumă rambursabilă, plata unei astfel de rambursări este în mod normal efectuată în termen de 60 de zile în contul curent al furnizorului. Cu toate acestea, Polonia a informat Comisia că, în cazul tranzacțiilor care fac obiectul măsurii speciale, la cererea unui furnizor care deține un cont blocat de TVA, rambursarea urmează să aibă loc în termen de 25 de zile.
(8) Furnizorii nu suportă costuri de deschidere și de operare a contului bancar de TVA, deoarece nu sunt pot fi percepute comisioane sau taxe de către bancă în ceea ce privește contul de TVA.
(9) Măsura specială urmează să fie aplicată tuturor furnizorilor, inclusiv furnizorilor care nu sunt stabiliți în Polonia, deoarece aceștia au obligația de a deține un cont bancar operat în conformitate cu legislația bancară din Polonia. În acest sens, Polonia a confirmat faptul că, în ceea ce privește furnizorii, aceștia nu vor suporta costuri suplimentare în legătură cu obligația deschiderii unui cont bancar în Polonia, deoarece respectivii furnizori vor putea deschide și deține un cont bancar pentru plata TVA-ului în Polonia cu titlu gratuit.
(10) Măsura specială, astfel cum este prevăzută de Polonia, va impune modificări majore în ceea ce privește furnizorii. Sistemul este deja operațional din 1 iulie 2018, pe bază voluntară și persoanele impozabile au avut ocazia de a se familiariza cu acest sistem.
(11) Comisia este de părere că măsura specială în legătură cu livrările de bunuri și prestările de servicii care prezintă risc de fraudă poate genera rezultate concrete în ceea ce privește combaterea fraudei fiscale în materie de TVA. De obicei, derogările se acordă pentru o perioadă limitată de timp. Prin urmare, măsura specială ar trebui autorizată de la 1 martie 2019 până la 28 februarie 2022.
(12) Având în vedere caracterul inedit și domeniul larg de aplicare al măsurii speciale, este important să se asigure urmărirea necesară. În special, este nevoie ca această urmărire să se concentreze pe impactul măsurii speciale asupra nivelului fraudei în materie de TVA și asupra persoanelor impozabile în ceea ce privește rambursările de TVA, sarcina administrativă, costurile ce revin persoanelor impozabile, printre altele. Prin urmare, Polonia trebuie să prezinte un raport privind impactul măsurii speciale în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a măsurii speciale pe teritoriul său.
(13) Măsura specială nu va afecta negativ cuantumul global al încasărilor din impozitele colectate în etapa de consum final și nu va avea niciun impact negativ asupra resurselor proprii ale Uniunii care provin din TVA,