Recitale
(1) Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Statul Israel, pe de altă parte (1), a intrat în vigoare la 1 iunie 2000.
(2) În temeiul articolului 69 din acord, Consiliul de asociere poate să adopte decizii și să formuleze recomandări oportune.
(3) Consiliul de asociere urmează să adopte, prin procedură scrisă, recomandarea privind prelungirea Planului de acțiune UE-Israel.
(4) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului de asociere, deoarece recomandarea va produce efecte juridice.
(5) Prelungirea pentru o perioadă de trei ani a Planului de acțiune UE-Israel va oferi părților posibilitatea deplină de a-și continua cooperarea în următorii ani, inclusiv prin eventuala negociere a priorităților parteneriatului,
(1) Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Statul Israel, pe de altă parte („Acordul euro-mediteraneean”), a fost semnat la Bruxelles la 20 noiembrie 1995 și a intrat în vigoare la 1 iunie 2000.
(2) Articolul 69 din Acordul euro-mediteraneean conferă Consiliului de asociere competența de a adopta decizii și de a formula recomandări oportune.
(3) Articolul 10 din Regulamentul de procedură al Consiliului de asociere prevede posibilitatea de a adopta decizii sau recomandări prin procedură scrisă între sesiuni, în cazul în care părțile convin astfel.
(4) Prelungirea pentru o perioadă de trei ani a Planului de acțiune UE-Israel va oferi părților posibilitatea de a-și continua cooperarea în următorii ani, inclusiv prin eventuala negociere a priorităților parteneriatului,