Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 prevede obligația Comisiei de a elabora documente de referință sectoriale pentru anumite sectoare economice. Documentele trebuie să includă cele mai bune practici de management de mediu, indicatori de performanță de mediu și, după caz, parametri de excelență și sisteme de clasificare ce identifică nivelurile de performanță de mediu. Organizațiile înregistrate sau care se pregătesc pentru înregistrare în sistemul de management de mediu și audit instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 trebuie să țină seama de documentele respective atunci când elaborează propriul sistem de management de mediu și își evaluează performanțele de mediu în declarația de mediu sau în declarația de mediu actualizată, întocmită în conformitate cu anexa IV la regulamentul respectiv.
(2) Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 a impus Comisiei să elaboreze un plan de lucru care să stabilească o listă orientativă a sectoarelor considerate prioritare pentru adoptarea de documente de referință sectoriale și intersectoriale. În Comunicarea Comisiei – Elaborarea planului de lucru care stabilește o listă orientativă a sectoarelor în vederea adoptării documentelor de referință sectoriale și intersectoriale, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS) (2), sectorul producției de automobile a fost identificat ca fiind un sector prioritar.
(3) Documentul de referință sectorial pentru sectorul producției de automobile ar trebui să se concentreze asupra celor mai bune practici, a indicatorilor și a parametrilor pentru producătorii de automobile, inclusiv pentru producătorii de piese și componente și pentru instalațiile de tratare a vehiculelor scoase din uz. În ceea ce privește aspectele acoperite de alte instrumente de politică ale Uniunii, cum ar fi Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) sau documentele de referință privind cele mai bune tehnici disponibile (Best Available Techniques – BAT), elaborate în temeiul Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4), acesta ar trebui să facă trimitere la orientările existente. În rest, documentul ar trebui să identifice, prin intermediul celor mai bune practici de management de mediu pentru sector, acțiuni concrete de îmbunătățire a managementului general de mediu aplicat de întreprinderile din sector, inclusiv de îmbunătățire a aspectelor directe legate, de exemplu, de procesul de producție și a aspectelor indirecte, cum ar fi, de exemplu, gestionarea lanțului de aprovizionare, pentru a promova o economie mai circulară.
(4) Pentru a acorda organizațiilor, verificatorilor de mediu și altor entități suficient timp de pregătire pentru introducerea documentului de referință sectorial pentru sectorul producției de automobile, data aplicării prezentei decizii ar trebui fixată la 120 de zile după data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(5) Pentru elaborarea documentului de referință sectorial anexat la prezenta decizie, Comisia s-a consultat cu statele membre și cu alte părți interesate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1221/2009.
(6) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 49 din Regulamentul (CE) nr. 1221/2009,