Articolul text
Text integral
Declarație comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei Parlamentul European, Consiliul și Comisia observă că procesul de stabilire a sediului Autorității Europene a Muncii nu era încheiat la momentul adoptării regulamentului său de instituire (1). Reamintind angajamentul privind o cooperare sinceră și transparentă și reamintind prevederile tratatelor, cele trei instituții recunosc valoarea schimbului de informații începând cu etapele inițiale ale procesului de alegere a sediului Autorității Europene a Muncii. Un astfel de schimb timpuriu de informații le-ar permite celor trei instituții să își exercite mai ușor drepturile, în conformitate cu tratatele, prin procedurile aferente. Parlamentul European și Consiliul iau notă de intenția Comisiei de a lua toate măsurile corespunzătoare pentru ca regulamentul de instituire să prevadă o dispoziție privind stabilirea sediului Autorității Europene a Muncii și să se asigure că aceasta funcționează în mod autonom, în concordanță cu regulamentul respectiv. (1) JO L 186, 11.7.2019, p. 21.