Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2015/2283 prevede că doar alimentele noi autorizate și incluse în lista Uniunii pot fi introduse pe piață pe teritoriul Uniunii. Un aliment tradițional provenit dintr-o țară terță este un aliment nou în conformitate cu definiția de la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2015/2283.
(2) În temeiul articolului 8 din Regulamentul (UE) 2015/2283, a fost adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 al Comisiei (2), care stabilește o listă a Uniunii cu alimentele noi autorizate.
(3) În temeiul articolului 15 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2015/2283, Comisia trebuie să decidă cu privire la autorizarea și introducerea pe piața Uniunii a unui aliment tradițional provenit dintr-o țară terță. La 5 aprilie 2018, societatea Sorghum Zrt. (denumită în continuare „solicitantul”) a prezentat Comisiei o notificare a intenției de a introduce siropul de Sorghum bicolor (L.) Moench pe piața Uniunii ca aliment tradițional provenit dintr-o țară terță, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) 2015/2283. Solicitantul cere ca siropul de Sorghum bicolor (L.) Moench să fie autorizat pentru a fi consumat ca atare sau pentru a fi utilizat ca ingredient alimentar de către populație în general.
(4) Datele documentate prezentate de solicitant demonstrează că siropul de Sorghum bicolor (L.) Moench are antecedente pozitive în ceea ce privește siguranța alimentelor în Statele Unite.
(5) În temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283, la 30 aprilie 2018, Comisia a transmis notificarea valabilă statelor membre și Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”).
(6) Nici statele membre, nici autoritatea nu au transmis Comisiei obiecții privind siguranța, motivate corespunzător, referitoare la introducerea pe piață în Uniune a siropului de Sorghum bicolor (L.) Moench, în termenul de patru luni prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2015/2283.
(7) Prin urmare, Comisia ar trebui să autorizeze introducerea pe piață în Uniune a siropului de Sorghum bicolor (L.) Moench și să actualizeze lista cu alimente noi a Uniunii.
(8) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 ar trebui modificat în consecință,