Recitale
(1) În contextul notificării transmise de Regatul Unit la 29 martie 2017 privind intenția sa de a se retrage din Uniune în temeiul articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană (denumit în continuare „TUE”), celelalte 27 de state membre, reunite la 20 noiembrie 2017 în contextul Consiliului, au ales Paris, Franța, drept noul sediu al Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană) (denumită în continuare „autoritatea”).
(2) Luând act de „Raportul comun al negociatorilor Uniunii Europene și ai Guvernului Regatului Unit privind progresele înregistrate în timpul primei etape a negocierilor purtate în temeiul articolului 50 din TUE privind retragerea ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană” din 8 decembrie 2017 și, în special, de capitolul din acesta privind decontul financiar, precum și de angajamentul Regatului Unit de a contribui la bugetul general al Uniunii pentru exercițiile financiare 2019 și 2020, ca și cum ar continua să facă parte din Uniune, și de a contribui la cota care îi revine din finanțarea angajamentelor restante la 31 decembrie 2020, costurile aferente transferării sediului autorității, rezultate din decizia Regatului Unit de a se retrage din Uniune, urmează să fie suportate de toți contribuabilii Uniunii prin intermediul bugetului general al Uniunii. Regatul Unit s-a oferit să poarte discuții cu agențiile Uniunii care își au sediul la Londra pentru a analiza modul în care acestea și-ar putea reduce costurile aferente retragerii lor.
(3) Având în vedere articolul 50 alineatul (3) din TUE, autoritatea ar trebui să se mute la noul sediu la 30 martie 2019.
(4) Pentru a asigura buna funcționare a autorității în noul său amplasament, înainte de mutarea autorității în noul său sediu ar trebui încheiat un acord între autoritate și Franța privind sediul și ar trebui aprobat un proiect de construcție în conformitate cu articolul 88 din Regulamentul delegat (UE) nr. 1271/2013 al Comisiei (3). Noul sediu ar trebui să fie pregătit pentru mutarea definitivă până la 30 martie 2019. Acordul privind sediul ar trebui să reflecte responsabilitatea care le revine autorităților franceze de a asigura condițiile optime pentru a garanta funcționarea corespunzătoare a autorității în contextul mutării sale.
(5) Transferul sediului autorității nu pune în discuție planul de personal al acesteia, astfel cum a fost adoptat de Parlamentul European și de Consiliu, și nici modul în care dispozițiile Statutului funcționarilor se aplică funcționarilor și celorlalți agenți care lucrează în cadrul autorității.
(6) Mutarea sediului autorității nu ar trebui să aibă consecințe asupra executării mandatelor distincte sau asupra menținerii statutelor juridice separate ale autorităților europene de supraveghere. Mutarea ar putea permite, dacă este cazul, utilizarea în comun de către agențiile Uniunii a serviciilor de suport administrativ și de gestionare a infrastructurilor care nu sunt legate de activitățile de bază.
(7) Relațiile dintre instituțiile Uniunii urmează să se desfășoare într-un cadru de cooperare loială reciprocă, fiecare instituție acționând în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin TUE și prin Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în conformitate cu procedurile, condițiile și obiectivele prevăzute de acestea.
(8) Pentru a acorda autorității suficient timp pentru mutarea în noul sediu, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență după adoptarea sa în conformitate cu procedura legislativă ordinară.
(9) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4) ar trebui modificat în consecință,