Începe proba gratuită

Regulament 2018/1559 · CELEX 32018R1559

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1559 al Comisiei din 17 octombrie 2018 privind autorizarea tincturii de chimion (Cuminum cyminum L.) ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale (Text cu relevanță pentru SEE.)

Data act
17.10.2018
Intrare in vigoare
07.11.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_261_R_0006
Status
In vigoare
aditivi alimentari autorizație de vânzare hrană pentru animale

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor.

(2) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare a tincturii de chimion (Cuminum cyminum L.) ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Solicitantul a cerut ca acest aditiv să fie clasificat în categoria „aditivi senzoriali”.

(3) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) a concluzionat în avizul ei din 17 aprilie 2018 (2) că, în condițiile de utilizare propuse, tinctura de chimion (Cuminum cyminum L.) nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, asupra sănătății umane sau asupra mediului. Autoritatea a concluzionat că, întrucât semințele de chimion sunt universal recunoscute ca aromatizante pentru produsele alimentare, iar funcția lor în hrana pentru animale ar fi în esență aceeași ca în cazul produselor alimentare, nu este necesară nicio demonstrare suplimentară a eficacității. Prin urmare, concluzia respectivă poate fi extrapolată la hrana pentru animale. De asemenea, autoritatea a menționat că, în ceea ce privește siguranța pentru utilizatori a aditivului, nu poate fi exclus potențialul acestuia de a fi iritant pentru ochi și pentru piele. În plus, aditivul cuprinde o serie de compuși despre care se știe că provoacă reacții alergice persoanelor sensibile. Prin urmare, poate să apară sensibilizarea. Prin urmare, ar trebui instituite măsuri de protecție adecvate.

(4) Autoritatea nu consideră necesară prevederea unor cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Ea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5) Evaluarea acestui aditiv arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestui aditiv ar trebui să fie autorizată, conform anexei la prezentul regulament.

(6) Solicitantul a propus autorității niveluri de utilizare pentru substanțele în cauză. Având în vedere propunerea respectivă, autoritatea a considerat că anumite niveluri de utilizare sunt sigure. În scopul efectuării de controale oficiale de-a lungul lanțului alimentar, conținutul maxim recomandat de substanță activă ar trebui să fie indicat pe eticheta aditivului pentru hrana animalelor.

(7) Faptul că utilizarea substanței în cauză în apa de băut nu este autorizată nu exclude utilizarea acesteia în hrana combinată pentru animale care este administrată cu ajutorul apei.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Autorizare

Substanța specificată în anexă, aparținând categoriei „aditivi senzoriali” și grupei funcționale „compuși aromatizanți”, se autorizează ca aditiv destinat hranei animalelor în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.