Recitale
(1) Suspendarea taxelor vamale prevăzută de Regulamentul (UE) 2018/581 se aplică numai anumitor mărfuri care urmează a fi încorporate în aeronave și părți ale acestora sau utilizate pentru aeronave și părți ale acestora. Comisia trebuie să întocmească o listă a acestor mărfuri făcând trimitere la codurile lor din Nomenclatura combinată.
(2) O condiție pentru ca mărfurile să beneficieze de suspendarea taxelor vamale autonome prevăzută în Regulamentul (UE) 2018/581 este să se pună la dispoziția autorităților vamale un anumit certificat de tip, precum formularul 1 (certificatul de autorizare a dării în exploatare) al Agenției Europene de Siguranță a Aviației (AESA) sau un certificat echivalent. AESA a încheiat acorduri bilaterale privind siguranța aviației sau a stabilit modalități tehnice de lucru cu anumite țări terțe care eliberează astfel de tipuri de certificate. Prin urmare, este oportun să se considere certificatele eliberate de respectivele țări ca fiind echivalente cu formularul 1 al AESA.
(3) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,