Recitale
(1) Prin Directiva 2001/87/CE a Comisiei (2), substanța pimetrozină a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (3).
(2) Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE se consideră a fi fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt menționate în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (4).
(3) Aprobarea substanței active pimetrozină, în condițiile menționate în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, expiră la 30 iunie 2019.
(4) În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1141/2010 al Comisiei (5), a fost depusă o cerere de reînnoire a aprobării substanței pimetrozină, în termenul prevăzut la articolul respectiv.
(5) Solicitantul a transmis dosarele suplimentare necesare în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 1141/2010. Statul membru raportor a constatat că cererea era completă.
(6) Statul membru raportor, în colaborare cu statul membru coraportor, a pregătit un raport de evaluare a reînnoirii aprobării, pe care l-a transmis, la data de 28 iunie 2013, Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) și Comisiei.
(7) Autoritatea a comunicat solicitantului și statelor membre raportul de evaluare a reînnoirii aprobării în vederea formulării de observații și a transmis Comisiei observațiile primite. De asemenea, autoritatea a pus dosarul suplimentar rezumativ la dispoziția publicului.
(8) La 28 august 2014, autoritatea a comunicat Comisiei concluzia sa (6) cu privire la posibilitatea ca substanța pimetrozină să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Autoritatea a concluzionat că există o probabilitate mare ca, în urma utilizărilor reprezentative evaluate, expunerea apelor subterane la metabolitul relevant din punct de vedere toxicologic CGA371075 să depășească limita parametrică de 0,1 μg/L pentru apa potabilă în toate scenariile pertinente pentru apele subterane. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că se preconizează ca o serie de alți metaboliți ai pimetrozinei relevanți din punct de vedere toxicologic să depășească 0,1 μg/l în unele sau în toate scenariile pertinente pentru apele subterane pentru utilizările reprezentative evaluate. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că profilul toxicologic al metaboliților incluși în definiția reziduurilor din plante pentru evaluarea riscului nu a putut fi confirmat și că evaluarea riscurilor pentru organismele acvatice generate de expunerea la metabolitul M3MF nu a putut fi finalizată pentru toate utilizările reprezentative examinate pe baza informațiilor disponibile în dosar.
(9) În plus, autoritatea a concluzionat că pimetrozina a cauzat efecte adverse asupra organelor endocrine pentru diferite specii și perioade de expunere. Cu toate acestea, evaluarea științifică efectuată privind potențialele proprietăți de perturbator endocrin ale pimetrozinei nu a putut fi finalizată de către autoritate pe baza informațiilor disponibile în dosar.
(10) Comisia a invitat solicitantul să își prezinte observațiile privind concluzia autorității și, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1141/2010, privind proiectul de raport de reexaminare. Solicitantul și-a prezentat observațiile, acestea fiind examinate cu atenție.
(11) Cu toate acestea, în pofida argumentelor prezentate de solicitant, aspectele problematice legate de substanță nu au putut fi eliminate.
(12) În consecință, nu s-a putut stabili, cu privire la una sau mai multe utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor, îndeplinirea criteriilor de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Prin urmare, este oportun să nu se reînnoiască aprobarea substanței active pimetrozină, în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat.
(13) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificat în consecință.
(14) Statelor membre ar trebui să li se acorde timp suficient pentru a retrage autorizațiile produselor de protecție a plantelor care conțin pimetrozină.
(15) În ceea ce privește produsele de protecție a plantelor care conțin pimetrozină, în cazul în care statele membre acordă o perioadă de grație în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, respectiva perioadă ar trebui să expire cel târziu la 30 ianuarie 2020.
(16) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/917 (7) al Comisiei a prelungit data de expirare a substanței pimetrozină până la 30 iunie 2019 pentru a permite ca procesul de reînnoire să fie finalizat înainte de expirarea aprobării substanței respective. Cu toate acestea, având în vedere faptul că a fost luată o decizie înainte de acest termen de expirare prelungit, prezentul regulament ar trebui să se aplice cât mai curând posibil.
(17) Prezentul regulament nu exclude prezentarea unei noi cereri pentru aprobarea substanței pimetrozină în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.
(18) Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale nu a emis un aviz în termenul stabilit de președintele său. S-a considerat că este necesar un act de punere în aplicare, iar președintele a prezentat proiectul actului de punere în aplicare comitetului de apel în vederea unor deliberări suplimentare. Comitetul de apel nu a emis un aviz,