Începe proba gratuită

Regulament 2018/1302 · CELEX 32018R1302

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1302 al Comisiei din 27 septembrie 2018 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1210/2003 al Consiliului privind anumite restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak

Data act
27.09.2018
Intrare in vigoare
29.09.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_244_R_0005
Status
In vigoare
Irak măsură restrictivă a UE persoane juridice restricții comerciale sancțiuni economice sancțiuni internaționale

Recitale

(1) Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 cuprinde lista organismelor publice, corporațiilor și agențiilor și a persoanelor fizice și juridice, organismelor și entităților fostului guvern irakian care, în temeiul regulamentului menționat, fac obiectul înghețării fondurilor și resurselor economice care se aflau în afara Irakului la data de 22 mai 2003.

(2) La 24 septembrie 2018, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să elimine trei mențiuni de pe lista persoanelor sau a entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice.

(3) Prin urmare, anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 ar trebui modificată în mod corespunzător,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.