Recitale
(1) Comisia a primit, la 12 decembrie 2016, din partea Bionext, o cerere de aprobare a uleiului de ceapă ca substanță de bază. Cererea respectivă a fost completată ulterior de informațiile solicitate la articolul 23 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.
(2) Comisia a solicitat asistență științifică din partea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”). La 31 octombrie 2017 (2), autoritatea a prezentat Comisiei un raport tehnic privind uleiul de ceapă.
(3) La 25 mai 2018, Comisia a prezentat Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale proiectul de raport de examinare (3), iar la 19 iulie 2018, a prezentat proiectul prezentului regulament, pe care le-a finalizat pentru reuniunea comitetului respectiv din 20 iulie 2018.
(4) Documentația furnizată de solicitant arată că uleiul de ceapă îndeplinește criteriile unui produs alimentar, astfel cum este definit la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (4). În plus, substanța nu este utilizată predominant în scopul protecției plantelor, dar este totuși utilă pentru protecția plantelor în compoziția unui produs constând în substanța respectivă. Prin urmare, ea trebuie considerată substanță de bază.
(5) Din examinările efectuate reiese că este de așteptat ca uleiul de ceapă să îndeplinească, în general, cerințele prevăzute la articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, în special în ceea ce privește utilizările examinate și detaliate în raportul de examinare întocmit de Comisie. Prin urmare, este adecvat să se aprobe uleiul de ceapă ca substanță de bază.
(6) Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, coroborat cu articolul 6 din respectivul regulament, și ținând cont de cunoștințele științifice și tehnice actuale, este necesar să se includă anumite condiții pentru aprobare, care sunt detaliate în anexa I la prezentul regulament.
(7) În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (5) ar trebui modificată în consecință.
(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,