Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații.
(2) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare pentru un preparat de Bacillus subtilis DSM 29784. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(3) Cererea se referă la autorizarea unui preparat de Bacillus subtilis DSM 29784 ca aditiv în hrana speciilor minore de păsări de curte pentru îngrășare și pentru ouat, urmând să fie clasificat în categoria „aditivi zootehnici”.
(4) Preparatul de Bacillus subtilis DSM 29784, care aparține categoriei „aditivi zootehnici”, a fost autorizat pentru zece ani ca aditiv în hrana puilor pentru îngrășare și a puicuțelor pentru ouat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/328 al Comisiei (2).
(5) În avizul ei din 21 februarie 2018 (3), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de Bacillus subtilis DSM 29784 nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, asupra sănătății umane și asupra mediului. De asemenea, autoritatea a concluzionat că se poate presupune în mod rezonabil că modul de acțiune pentru speciile minore de păsări de curte este același ca și pentru speciile majore de păsări de curte (pui pentru îngrășare). În consecință, concluzia privind eficacitatea la puii pentru îngrășare poate fi extrapolată la speciile minore de păsări de curte pentru îngrășare și pentru ouat. Autoritatea nu a considerat necesară prevederea unor cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Ea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(6) Evaluarea preparatului de Bacillus subtilis DSM 29784 arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui autorizată, astfel cum se specifică în anexa la prezentul regulament.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,