Recitale
(1) La data de 1 iulie 2016, Comisia Codex Alimentarius (CAC) a adoptat limitele maxime Codex pentru reziduurile (CXL) de bifentrin (2). La 22 iulie 2017, Comisia Codex Alimentarius a adoptat CXL-urile pentru acibenzolar-S-metil, benzovindiflupir, bixafen, buprofezin, clorantraniliprol, deltametrin, dimetomorf, fipronil, flonicamid, fluazifop-P, fluensulfonă, flupiradifuronă, imazetapir, izofetamid, metoprenă, metrafenonă, oxatiapiprolin, pendimetalin, pentiopirad, pinoxaden, saflufenacil, spiromesifen, teflubenzuron și tolfenpirad (3).
(2) Limitele maxime pentru reziduuri (LMR-uri) au fost stabilite pentru substanțele respective în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, cu excepția substanței fluensulfonă, pentru care nu au fost stabilită nicio LMR specifică, iar substanța respectivă nici nu a fost inclusă în anexa IV la regulamentul respectiv, astfel încât se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (b).
(3) În conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (4), în cazurile în care există standarde internaționale sau finalizarea lor este iminentă, ele se iau în considerare în elaborarea sau adaptarea legislației alimentare, cu excepția cazurilor în care aceste standarde sau părți relevante ale acestora ar fi mijloace ineficiente sau inadecvate de îndeplinire a obiectivelor legitime ale legislației alimentare sau a cazurilor în care există o justificare științifică sau a cazurilor în care ele ar avea drept rezultat un nivel de protecție diferit față de cel determinat ca fiind adecvat în Uniune. În plus, în conformitate cu articolul 13 litera (e) din regulamentul respectiv, Uniunea promovează coerența dintre standardele tehnice internaționale și legislația alimentară, asigurând, în același timp, faptul că nivelul înalt de protecție adoptat în Uniune nu este redus.
(4) Uniunea a prezentat Comitetului Codex privind reziduurile de pesticide o rezervă referitoare la CXL-urile propuse pentru următoarele combinații de pesticide/produse: acibenzolar-S-metil (legume din familia Brassicaceae; cucurbitacee; fructe citrice; fructe de kiwi); benzovindiflupir (cucurbitacee; carne de mamifere); bixafen (carne de mamifere); buprofezin (toate produsele); clorantraniliprol (carne de pasăre); fipronil (toate produsele); flonicamid (produse de origine vegetală); fluazifop-P (varză cu căpățână; tomate; fasole; mazăre (boabe); morcovi; cartofi; gulie furajeră; napi; semințe de floarea-soarelui; carne de mamifere, grăsimi și organe comestibile; lapte; carne de pasăre, grăsimi și organe comestibile; ouă); fluensulfonă (toate produsele); flupiradifuronă (toate produsele); imazetapir (toate produsele); izofetamid (produse de origine animală); metoprenă (toate produsele); oxatiapiprolin (toate produsele); pendimetalin (legume cu frunze din familia Brassicaceae, cu excepția verzei fără căpățână; carne de mamifere; carne de pasăre; ceapă de primăvară și ceapă de tuns); pinoxaden (toate produsele); saflufenacil (toate produsele); spiromesifen (toate produsele).
(5) Prin urmare, CXL-urile pentru acibenzolar-S-metil, benzovindiflupir, bifentrin, bixafen, clorantraniliprol, deltametrin, flonicamid, fluazifop-P, izofetamid, metrafenonă, pendimetalin și teflubenzuron, care nu figurează la considerentul 4, ar trebui să fie incluse în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ca LMR-uri, cu excepția cazurilor în care ele se referă la produse care nu sunt menționate în anexa I la regulamentul respectiv sau a cazurilor în care ele sunt stabilite la un nivel mai mic decât LMR-urile actuale. Respectivele CXL-uri sunt sigure pentru consumatorii din Uniune (5).
(6) În contextul unei proceduri de obținere a autorizației de utilizare pe fructele de kiwi a unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă acibenzolar-S-metil, a fost depusă o cerere de modificare a LMR existente în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(7) În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, cererea respectivă a fost evaluată de statul membru în cauză, iar raportul de evaluare a fost transmis Comisiei.
(8) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a evaluat cererile și raportul de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori și, în caz de relevanță, pentru animale, și a emis un aviz motivat privind LMR-urile propuse (6). Ea a transmis avizul respectiv Comisiei și statelor membre și l-a pus la dispoziția publicului.
(9) În avizele sale motivate, autoritatea a concluzionat că toate cerințele referitoare la date au fost îndeplinite și că modificarea LMR solicitată de solicitant era acceptabilă în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori europeni. Ea a ținut seama de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanței. Nici expunerea pe toată durata vieții la această substanță prin intermediul consumului tuturor produselor alimentare care pot să o conțină, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum mare de produs relevant nu au indicat existența unui risc de depășire a dozei zilnice acceptabile sau a dozei acute de referință.
(10) Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(11) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.
(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,