Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2015/2283 prevede că doar alimentele noi autorizate și incluse în lista Uniunii pot fi introduse pe piață pe teritoriul Uniunii.
(2) În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE) 2015/2283, a fost adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 al Comisiei (2), care stabilește lista cu alimentele noi autorizate a Uniunii.
(3) În conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (UE) 2015/2283, Comisia prezintă un proiect de act de punere în aplicare privind introducerea pe piața Uniunii a unui aliment nou și privind actualizarea listei Uniunii.
(4) La 23 august 2010, societatea Ametis JSC a înaintat o cerere către autoritatea competentă din Regatul Unit de introducere pe piața Uniunii a extractului bogat în taxifolină obținut din lemn de Dahurian Larch [Larix gmelinii (Rupr.) Rupr] ca ingredient alimentar nou în temeiul articolului 1 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului (3). Cererea a solicitat ca extractul bogat în taxifolină să fie utilizat în suplimentele alimentare destinate unei populații în vârstă de peste paisprezece ani, precum și în băuturile nealcoolice, iaurt și produsele de cofetărie din ciocolată destinate populației generale, cu excepția sugarilor, a copiilor de vârstă mică și a copiilor cu vârsta sub 9 ani.
(5) La 13 decembrie 2016, EFSA a adoptat avizul „Scientific Opinion on the safety of taxifolin-rich extract as a novel food pursuant to Regulation (EC) No 258/97” (4) [(Aviz științific privind siguranța extractului bogat în taxifolină ca aliment nou în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 258/97]. În avizul său, EFSA a concluzionat că extractul bogat în taxifolină este sigur pentru utilizările și pentru nivelurile de utilizare propuse.
(6) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2079 al Comisiei (5) a autorizat, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 258/97, introducerea pe piață a extractului bogat în taxifolină obținut din lemn de Dahurian Larch [Larix gmelinii (Rupr.) Rupr] ca aliment nou pentru utilizare în suplimentele alimentare destinate populației generale, cu excepția sugarilor, a copiilor de vârstă mică și a copiilor și a adolescenților cu vârsta sub 14 ani.
(7) Prezentul regulament de punere în aplicare abordează restul utilizărilor și nivelurile de utilizare pentru care a fost solicitată autorizarea. Comisia a inițiat o evaluare suplimentară înainte de a lua o decizie finală cu privire la întregul domeniu de aplicare al cererii pentru a asigura faptul că extractul bogat în taxifolină este sigur și atunci când este consumat în alte forme decât în suplimentele alimentare de către sugari, copiii de vârstă mică și copiii cu vârsta sub 9 ani.
(8) La 3 mai 2017, solicitantul a fost informat și a fost de acord cu solicitarea suplimentară a Comisiei către EFSA. De asemenea, cu această ocazie solicitantul a cerut o extindere suplimentară a utilizării și a condițiilor de utilizare a extractului bogat în taxifolină în vederea utilizării ca aliment nou în produsele lactate destinate populației generale, precum și includerea în informațiile de la rubrica „specificații” referitoare la alimentul nou a unei denumiri chimice care nu era inclusă în cererea inițială, dar care a fost inclusă în avizul EFSA din 2016. Pentru aceste extinderi ale utilizării, solicitantul a furnizat informații suplimentare către EFSA.
(9) La 28 iunie 2017, Comisia a consultat EFSA, solicitându-i să efectueze o evaluare suplimentară a siguranței extractului bogat în taxifolină prezent în băuturi nealcoolice, produse de cofetărie din ciocolată și produse lactate, pentru toate grupurile de populație.
(10) În conformitate cu articolul 35 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283, orice cerere de introducere pe piață pe teritoriul Uniunii a unui aliment nou prezentată unui stat membru în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 258/97 și care nu a făcut obiectul unei decizii finale înainte de data de 1 ianuarie 2018 beneficiază de același tratament ca și o cerere introdusă în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/2283.
(11) La 25 octombrie 2017, EFSA a adoptat avizul „Scientific Opinion on the safety of taxifolin-rich extract” (6) (Aviz științific privind siguranța extractului bogat în taxifolină). Acest aviz, elaborat și adoptat de către EFSA în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 258/97, este în conformitate cu cerințele articolului 11 din Regulamentul (UE) 2015/2283.
(12) Avizul oferă suficiente motive pentru a se stabili faptul că extractul bogat în taxifolină, atunci când se utilizează ca ingredient în băuturi nealcoolice, produse lactate și produse de cofetărie din ciocolată, ținând seama de toate grupurile de populație, este în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283.
(13) Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7) prevede cerințe pentru lapte și produse lactate care se aplică extractului bogat în taxifolină atunci când este folosit ca ingredient în produsele lactate. În conformitate cu partea III punctul 2 din anexa VII la regulamentul menționat, extractul bogat în taxifolină nu poate fi utilizat în produse lactate pentru a înlocui, total sau parțial, vreun constituent al laptelui. Prin urmare, utilizarea extractului bogat în taxifolină ca aliment nou în produse lactate trebuie să fie limitată în consecință.
(14) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,