Începe proba gratuită

Regulament 2018/330 · CELEX 32018R0330

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/330 al Comisiei din 5 martie 2018 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite țevi și tuburi fără sudură, din oțel inoxidabil, originare din Republica Populară Chineză, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului

Data act
05.03.2018
Intrare in vigoare
07.03.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_063_R_0007
Status
Inactiv
China import (UE) instalații oțel produs original taxă antidumping tub

Articolul 1

(1) Se instituie o taxă antidumping provizorie la importurile de anumite țevi și tuburi fără sudură, din oțel inoxidabil, (cu excepția țevilor și tuburilor prevăzute cu accesorii pentru transportul gazelor sau lichidelor, utilizate pentru aeronavele civile), clasificate în prezent la codurile NC 7304 11 00, 7304 22 00, 7304 24 00, ex 7304 41 00, 7304 49 10, ex 7304 49 93, ex 7304 49 95, ex 7304 49 99 și ex 7304 90 00 (codurile TARIC 7304410090, 7304499390, 7304499590, 7304499990 și 7304900091) și originare din Republica Populară Chineză. (2) Nivelul taxei antidumping definitive aplicabile prețului net, franco frontiera Uniunii, înainte de vămuire, al produselor prezentate la alineatul (1) și fabricate de societățile enumerate mai jos se stabilește după cum urmează: Societate/societăți Nivelul taxei antidumping definitive Codul adițional TARIC Changshu Walsin Specialty Steel, Co. Ltd, Haiyu 71,9 % B120 Shanghai Jinchang Stainless Steel Tube Manufacturing, Co. Ltd, Situan 48,3 % B118 Wenzhou Jiangnan Steel Pipe Manufacuring, Co. Ltd, Yongzhong 48,6 % B119 Societățile enumerate în anexa I 56,9 % Toate celelalte societăți 71,9 % B999 (3) Cu excepția cazului în care se prevede altfel, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale. Penalitatea de întârziere care urmează să fie plătită în cazul unei rambursări care dă naștere unui drept de plată a unei penalități de întârziere corespunde ratei aplicate de Banca Centrală Europeană pentru operațiunile sale de refinanțare principale, astfel cum este publicată în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, în vigoare în prima zi calendaristică a lunii în care cade data scadenței, majorată cu un punct procentual. (4) În cazul în care orice producător-exportator nou din Republica Populară Chineză prezintă Comisiei suficiente elemente de probă care să dovedească faptul că: (a) nu a exportat în Uniune produsul descris la alineatul (1) în perioada cuprinsă între 1 iulie 2009 și 30 iunie 2010 (perioada anchetei inițiale); (b) nu este afiliat niciunui exportator sau producător din Republica Populară Chineză care face obiectul măsurilor antidumping instituite prin prezentul regulament; (c) a exportat efectiv către Uniune produsul în cauză sau și-a asumat o obligație contractuală irevocabilă de a exporta o cantitate semnificativă în Uniune după încheierea perioadei anchetei inițiale, Comisia poate modifica anexa I, prin adăugarea noului producător-exportator în lista societăților cooperante care nu au fost incluse în eșantionul anchetei inițiale și care sunt supuse în consecință taxei medii ponderate de maximum 56,9 %. (5) Aplicarea nivelurilor taxelor antidumping individuale specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea către autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, în care trebuie să figureze o declarație datată și semnată de un reprezentant oficial al entității care emite respectiva factură, identificat prin numele și funcția acestuia, întocmită astfel: „Subsemnatul (Subsemnata) certific faptul că (volumul) de anumite țevi și tuburi fără sudură, din oțel inoxidabil, vândute la export în Uniunea Europeană, vizat de prezenta factură, a fost produs de către (denumirea și adresa societății) (cod adițional TARIC) în (țara în cauză). Declar că informațiile furnizate în prezenta factură sunt complete și corecte.” Dacă nu se prezintă o astfel de factură, se aplică nivelul taxei aplicabil pentru „toate celelalte societăți”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.