Începe proba gratuită

Regulament 2018/276 · CELEX 32018R0276

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/276 al Comisiei din 23 februarie 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 în ceea ce privește modificările privind stabilirea obiectivelor de etapă și a țintelor pentru indicatorii de realizare în cadrul de performanță pentru fondurile structurale și de investiții europene

Data act
23.02.2018
Intrare in vigoare
25.02.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_054_R_0002
Status
In vigoare
condiții pentru primirea ajutorului crearea de locuri de muncă FEADR Fondul European de Dezvoltare Regională fonduri de coeziune fondurile structurale și de investiții europene inițiativă a UE principiul securității juridice raport de activitate tânăr

Recitale

(1) Articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 al Comisiei (2) stabilește cerințe privind stabilirea obiectivelor de etapă și a țintelor pentru indicatorii de realizare în cadrul de performanță pentru diferitele fonduri structurale și de investiții europene („fondurile ESI”).

(2) Cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 implică faptul că autoritățile de management ale Fondului european de dezvoltare regională, ale Fondului de coeziune și, în anumite cazuri, ale Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală ar trebui să declare indicatori de realizare în raport cu obiectivele de etapă și țintele în cadrul de performanță numai în cazul în care aceștia rezultă în urma unor operațiuni în cadrul cărora toate acțiunile care conduc la realizări au fost puse în aplicare în totalitate.

(3) Pentru a simplifica procedurile de raportare, a îmbunătăți securitatea juridică și a asigura faptul că, în contextul cadrului de performanță, îndeplinirea unui obiectiv de etapă sau a unei ținte pentru un indicator de realizare poate fi evaluată pe baza datelor care reflectă cel mai bine stadiul punerii în aplicare, articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 ar trebui modificat pentru a alinia cerințele pentru toate fondurile ESI.

(4) Ca urmare a creșterii resurselor pentru Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YEI) și a prelungirii ei până la sfârșitul perioadei de programare, articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 ar trebui să fie modificat pentru a stabili modul de evaluare a îndeplinirii țintelor.

(5) Pentru a asigura aplicarea cu promptitudine a măsurilor prevăzute, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de coordonare pentru fondurile structurale și de investiții europene.

(7) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 ar trebui modificat în consecință,

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 5 alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Obiectivul de etapă și ținta pentru un indicator de realizare se referă la valori obținute prin operațiuni în cadrul cărora toate acțiunile care conduc la realizări au fost puse în aplicare în totalitate, dar pentru care nu au fost făcute în mod necesar toate plățile aferente, sau la valori obținute prin operațiuni care au fost demarate, dar în cadrul cărora anumite acțiuni care conduc la rezultate sunt încă în curs de desfășurare, sau la ambele.” 2. Articolul 7 alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) Dacă resursele pentru YEI sunt programate în cadrul unei axe prioritare în conformitate cu articolul 18 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013, se stabilește un cadru de performanță separat pentru YEI, iar îndeplinirea obiectivelor de etapă și a țintelor stabilite pentru YEI este evaluată separat de cealaltă parte a axei prioritare.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.