Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 673/2005 al Consiliului (2) a fost modificat, în mod substanțial, de mai multe ori (3). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice respectivul regulament.
(2) La 27 ianuarie 2003, Organul de Soluționare a Diferendelor („OSD”) al Organizației Mondiale a Comerțului („OMC”) a adoptat raportul organului de apel (4), precum și raportul grupului special (5), astfel cum a fost confirmat de primul raport, potrivit cărora legea privind compensarea pentru continuarea dumpingului și menținerea subvenționării („Continued Dumping and Subsidy Offset Act” – „CDSOA”) este incompatibilă cu obligațiile asumate de către Statele Unite în cadrul acordurilor OMC.
(3) Deoarece autoritățile americane nu și-au adaptat legislația națională la acordurile menționate anterior, Comunitatea Europeană („Comunitatea”) a solicitat OSD autorizația de a suspenda, în cazul Statelor Unite, aplicarea concesiilor tarifare și a altor obligații aferente asumate în cadrul Acordului General pentru Tarife și Comerț („GATT”) din 1994 (6). Statele Unite au contestat nivelul de suspendare a concesiilor tarifare și al altor obligații aferente, iar cazul a fost supus arbitrajului.
(4) La 31 august 2004, arbitrii au stabilit că nivelul anulării sau reducerii avantajelor impus anual Comunității era egal cu 72 % din valoarea plăților efectuate în cadrul CDSOA cu privire la taxele antidumping sau drepturile compensatorii achitate pentru importurile originare din Comunitate în cursul celui mai recent an, la data avută în vedere, pentru care autoritățile americane au publicat date. Arbitrii au concluzionat că măsura, care consta, în cazul Comunității, în suspendarea concesiilor prin impunerea, în afară de drepturile vamale consolidate, a unor drepturi suplimentare la import pentru o listă de produse originare din Statele Unite, care acoperă anual o valoare totală a schimburilor care nu depășește valoarea anulării sau reducerii avantajelor, este în conformitate cu reglementările OMC. În conformitate cu decizia arbitrajului, OSD a acordat, la 26 noiembrie 2004, autorizația de a suspenda, în cazul Statelor Unite, aplicarea concesiilor tarifare și a altor obligații aferente contractate în cadrul GATT în 1994.
(5) Plățile efectuate în cadrul CDSOA în cursul celui mai recent an pentru care erau disponibile date la data avută în vedere se raportează la distribuirea taxelor antidumping și drepturilor compensatorii încasate în cursului anului bugetar 2004 (1 octombrie 2003-30 septembrie 2004). Pe baza datelor publicate de către autoritățile americane vamale și de protecție a frontierelor, nivelul anulării sau reducerii avantajelor impus Comunității era stabilit, potrivit calculelor, la 27,81 milioane USD. Așadar, Comunitatea era autorizată să suspende aplicarea de concesii tarifare Statelor Unite la o valoare echivalentă. Pentru un an, efectul drepturilor ad valorem suplimentare la import de 15 % pentru importurile de produse originare din Statele Unite prevăzute pe lista din anexa I reprezenta o valoare comercială care nu era mai mare de 27,81 milioane USD. Pentru aceste produse, Comunitatea a suspendat aplicarea de concesii tarifare Statelor Unite începând cu 1 mai 2005.
(6) În cazul în care decizia și recomandarea OSD nu sunt puse în aplicare, Comisia ar trebui să adapteze anual nivelul suspendării la nivelul anulării sau reducerii avantajelor înregistrat de Uniunea Europeană la data avută în vedere din cauza CDSOA. Comisia ar trebui să modifice rata drepturilor suplimentare la import sau lista prevăzută în anexa I, astfel încât efectul drepturilor suplimentare la import asupra importurilor de produse selecționate originare din Statele Unite să reprezinte, într-un an, o valoare comercială care să nu depășească valoarea anulării sau reducerii avantajelor.
(7) Comisia ar trebui să respecte următoarele criterii: (a) Comisia ar trebui să modifice rata drepturilor suplimentare la import, în cazul în care adăugarea sau eliminarea unor produse pe lista din anexa I nu permite adaptarea nivelului suspendării la nivelul anulării sau reducerii avantajelor; în caz contrar, Comisia ar trebui să adauge produse pe lista din anexa I, dacă nivelul suspendării este majorat, sau să elimine produse de pe această listă, în cazul în care nivelul suspendării este redus; (b) în cazul în care se adaugă produse, acestea ar trebui alese automat de către Comisie de pe lista din anexa II, în ordinea enumerării lor; în consecință, Comisia ar trebui să modifice, de asemenea, lista din anexa II prin eliminarea produselor adăugate pe lista din anexa I; (c) în cazul în care sunt retrase produse, Comisia ar trebui să înceapă prin a elimina produsele adăugate pe lista din anexa I după 1 mai 2005; ulterior, Comisia ar trebui să elimine produsele care erau prevăzute pe lista din anexa I la 1 mai 2005, în ordinea enumerării lor.
(8) În vederea realizării adaptărilor necesare ale măsurilor prevăzute de prezentul regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea ratei drepturilor suplimentare la import sau a listelor din anexele I și II în condițiile prevăzute de prezentul regulament. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, iar respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (7). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate,