Începe proba gratuită

Regulament 2018/70 · CELEX 32018R0070

Regulamentul (UE) 2018/70 al Comisiei din 16 ianuarie 2018 de modificare a anexelor II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime pentru reziduurile de ametoctradin, clorpirifos-metil, ciproconazol, difenoconazol, fluazinam, flutriafol, prohexadionă și clorură de sodiu din sau de pe anumite produse (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
16.01.2018
Intrare in vigoare
06.02.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_012_R_0010
Status
In vigoare
autorizație de vânzare produse fitosanitare protecția consumatorului reziduuri de pesticide riscuri de sănătate

Recitale

(1) Limitele maxime pentru reziduurile (LMR) de fluazinam, flutriafol și prohexadionă au fost stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. LMR-urile pentru clorpirifos-metil au fost stabilite în anexa II și în partea B din anexa III la regulamentul respectiv. LMR-urile pentru ametoctradin, ciproconazol și difenoconazol au fost stabilite în partea A din anexa III la regulamentul respectiv. Pentru clorura de sodiu nu au fost stabilite LMR-uri specifice, iar această substanță nu a fost inclusă în anexa IV la regulamentul respectiv, astfel încât se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (b) al acestuia.

(2) În contextul unei proceduri de autorizare a utilizării unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă ametoctradin pe „plante aromatice și flori comestibile”, a fost transmisă o cerere, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, vizând modificarea LMR-urilor existente.

(3) Pentru clorpirifos-metil, o astfel de cerere a fost transmisă pentru kaki și rodii. Pentru ciproconazol, o astfel de cerere a fost transmisă pentru semințele de limba-mielului. Pentru difenoconazol, o astfel de cerere a fost transmisă pentru caise, căpșuni, varză cu căpățână, „lăptuci și plante pentru salate”, sfeclă de pețiol și frunză, „plante aromatice și flori comestibile”, cardon, țelină, praz, rubarbă, leguminoase, orz și „condimente din rădăcini și rizomi”. Pentru fluzinam, o astfel de cerere a fost transmisă pentru ceapă, ceapă eșalotă și usturoi. Pentru prohexadionă, o astfel de cerere a fost transmisă pentru prune.

(4) Pentru utilizarea substanței flutriafol pe hamei a fost transmisă o cerere în conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Solicitantul susține că utilizările autorizate ale substanței respective pe astfel de plante de cultură în Statele Unite ale Americii generează reziduuri care depășesc LMR prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și că este necesară stabilirea unei LMR mai înalte pentru a se evita barierele comerciale la importul plantei de cultură respective.

(5) În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, respectivele cereri au fost evaluate de către statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost înaintate Comisiei.

(6) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori și, în caz de relevanță, pentru animale, și a emis avize motivate privind LMR-urile propuse (2). Autoritatea a transmis respectivele avize solicitanților, Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului.

(7) Cu privire la ciproconazol, autoritatea a evaluat o cerere în vederea stabilirii unei LMR pentru semințele de rapiță și a emis un aviz motivat cu privire la LMR propusă (3). În conformitate cu orientările existente ale Uniunii privind extrapolarea LMR-urilor, este adecvat să se stabilească LMR pentru semințele de rapiță și pentru semințele de limba-mielului.

(8) Referitor la toate celelalte cereri, autoritatea a concluzionat că toate cerințele privind datele au fost îndeplinite și că modificările LMR-urilor solicitate de către solicitanți erau acceptabile în ceea ce privește siguranța consumatorilor pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor în cazul a 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. Ea a ținut seama de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor alimentelor care le-ar putea conține, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum mare de produse relevante nu au indicat existența unui risc de depășire a aportului zilnic acceptabil sau a dozei de referință acute.

(9) Clorura de sodiu este aprobată ca substanță de bază prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1529 al Comisiei (4). Condițiile de utilizare a respectivei substanțe nu sunt de natură să determine prezența de reziduuri în produsele alimentare sau în hrana pentru animale care ar putea reprezenta un risc pentru consumatori. Prin urmare, este adecvată includerea substanței respective în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(10) Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul luat în considerare, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(11) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.

(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.