Recitale
(1) Directiva 2009/48/CE stabilește o valoare limită pentru crom VI în materialul răzuit al jucăriilor, precum vopsele pe jucării, polimeri duri și moi, lemn, textile și altele. Valoarea limită actuală (0,2 mg/kg) este bazată pe o doză virtual sigură de 0,0053 μg de crom VI per kilogram de greutate corporală și pe zi propusă de Office of Environmental Health Hazard Assessment (OEHHA) din cadrul Agenției de protecție a mediului din California (2).
(2) La cererea Comisiei Europene, Comitetul științific pentru riscurile asupra sănătății și mediului (CSRSM) a evaluat în 2015 relevanța potențialului cancerigen al cromului VI în ceea ce privește cancerul oral. În avizul său intitulat „Chromium VI in toys” (Cromul VI în jucării) adoptat la 22 ianuarie 2015 (3), CSRSM a raportat că a analizat, pe lângă altele, documentul tehnic justificativ al OEHHA pentru obiectivul de sănătate publică pentru crom VI în apa de băut (4) și un studiu realizat de US-National Toxicology Program (NTP) (5). CSRSM a considerat că 0,0002 μg de crom VI per kilogram de greutate corporală și pe zi, limită considerată de OEHHA ca fiind asociată cu un caz în plus de cancer la un milion, este o doză virtual sigură adecvată.
(3) Deoarece copiii sunt expuși la crom VI și din alte surse decât jucăriile, se poate lua în considerare numai un anumit procentaj din doza virtual sigură la calcularea valorii limită pentru crom VI. Contribuția maximă a jucăriilor la doza zilnică de crom VI recomandată de Comitetul științific pentru toxicitate, ecotoxicitate și mediu în avizul său din 2004 (6) este de 10 %. Acest procent a fost confirmat de două ori de către Comitetul științific pentru riscurile asupra sănătății și mediului în 2010 (7) (8).
(4) În plus, în cazul cromului VI și al altor produse chimice care sunt deosebit de toxice, Directiva 2009/48/CE sugerează, în considerentul 22, stabilirea unor valori limită la jumătate din nivelul considerat sigur în conformitate cu criteriile comitetului științific competent, pentru a garanta prezența în jucării doar a unor urme de plumb compatibile cu bunele practici de producție.
(5) Aplicarea procentului de 10 % la doza virtual sigură, înmulțit cu greutatea medie a unui copil cu vârsta sub trei ani, estimată la 7,5 kg, împărțit la cantitatea zilnică ingerată de material răzuit al jucăriilor, estimată la 8 mg/zi, și înmulțit cu a determinat ca CSRSM să propună, în avizul privind „Chromium VI in toys” menționat anterior, o valoare limită revizuită de 0,0094 mg/kg pentru crom VI în materialul răzuit al jucăriilor.
(6) Cu toate acestea, respectarea valorii limită propuse nu poate fi verificată prin metoda de testare prevăzută în standardul european EN 71-3:2013+A1:2014, a cărui referință a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (9). Valoarea limită propusă este de aproape șase ori mai mică decât concentrația minimă care poate fi cuantificată în mod fiabil cu metoda de testare din standard, care este de 0,053 mg/kg
(7) În aceste condiții, subgrupul „Substanțe chimice” al Grupului de experți privind siguranța jucăriilor instituit de Comisie (10) a recomandat, la reuniunea sa din 14 octombrie 2016, să se reducă valoarea-limită pentru crom VI de la limita actuală de 0,2 mg/kg la 0,053 mg/kg. Subgrupul „Substanțe chimice” a recomandat, de asemenea, revizuirea metodelor de testare pentru crom VI o dată la doi ani pentru a se identifica o metodă de testare care să poată măsura în mod fiabil chiar și cele mai mici concentrații, până se atinge valoarea limită propusă de CSRSM.
(8) Comitetul European de Standardizare (CEN) revizuiește în prezent metoda de testare din standardul EN 71-3 cu privire la îmbunătățirea depistării cromului VI. Se preconizează că o metodă de testare revizuită va fi disponibilă în curând pentru a permite măsurarea în mod fiabil a unor concentrații de până la 0,0025 mg/kg. În acel moment, va fi posibil să se reducă și mai mult valoarea limită pentru crom VI în materialul răzuit al jucăriilor.
(9) Prin urmare, Directiva 2009/48/CE ar trebui modificată în consecință.
(10) Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru siguranța jucăriilor,